Ce tehnică folosește James Cameron pentru a obține un număr mare de cadre pe secundă la Avatar: The Way of Water

de Gloria Sauciuc în 10 Oct 2022
„Tehnica o folosim pentru a îmbunătăți 3D-ul acolo unde dorim o senzație puternică de prezență, precum în scenele subacvatice sau în scenele de zbor”

James Cameron va folosi o „tehnică simplă” pentru a aduce pe marile ecrane filme la un frame-rate (număr de cadre pe secundă) superior pentru noul său Avatar: The Way of Water, scrie Variety.

Tenativele anterioare de a distribui pe plan global versiuni de filme la un frame-rate ridicat s-au lovit în general de eșec în ceea ce privește proprietarii de săli și publicul, datorită costurilor ridicate de îmbunătățire a proiectoarelor și a esteticii deficitare a sălilor de cinema. În schimb, Cameron va lucra cu formatul convențional al sălilor de cinema, ce permite proiecția filmelor în format digital la 48 de cadre pe secundă, ceva ce este posibil în majoritatea cinematografelor 3D.

Vorbind publicului prin videoconferință la Festivalul Internațional de Film de la Busan, în Coreea de Sud, Cameron a recunoscut că numărul mare de cadre pe secundă pune limitări de ordin creativ: „O folosim [tehnica numărului mare de cadre pe secundă - n.red.] pentru a îmbunătăți 3D-ul acolo unde dorim o senzație puternică de prezență, precum în scenele subacvatice sau în scenele de zbor. Pentru scenele în care oamenii stau, vorbesc și atât, (tehnica) lucrează împotriva noastră, deoarece creează o senzație de hiperrealism în scene banale, normale. Și atunci avem nevoie de senzația de 24 cadre pe secundă”, susține Cameron.

„Pot sălile de cinema să suporte un număr variabil de cadre pe secundă, să oscileze înainte și înapoi în timpul aceluiași film între 24 și 48 de cadre pe secundă? Răspunsul este nu, vor rula la 24 de cadre pe secundă. În acele scene pe care le dorim la 48 cadre pe secundă, pur și simplu vom dubla cadrele. Deci, va fi proiectat același cadru de 2 ori, însă spectatorul nu va simți asta. Și astfel, vom folosi o platformă existentă deja”, a explicat Cameron, citat de Variety.

Exploreaza subiecte similare:

Avatar: The Way of Water

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells