Seismologul Lucy Jones de la US Geological Survey a explicat pentru The Hollywood Reporter cât de plauzibile sunt secvențele din filmul cu dezastre San Andreas în care clădirile cad, valurile tsunami-ului ajung până la nivelul etajelor superioare ale zgârie-norilor, iar pământul se fisurează lăsând niște cratele înfricoșătoare.
„La Hollywood se exagerează de obicei de dragul efectului, iar acest film nu este o excepție; atât amploarea cutremurului, cât și prejudiciul de pe ecran sunt exagerate dincolo de realitate. Cutremurul de-a lungul faliei San Andreas a zilelor noastre ar ajunge la o magnitudine de aproximativ 8,3 pe scara Richter și, fiind în mare parte pe pământ, nu va produce un mare tsunami. Nivelul de distrugere prezentat în film este exagerat, cu prăbuşiri de la mari înălţimi. Prăpastiile căscate pe care le vedem aparțin de domeniul „absolut imposibil-ului. Dacă fisura s-ar putea deschide așa, nu ar exista nici frecare – și fără frecare nu ar exista cutremur”, spune seismologul.
După cum bine știm, Dezastrul din San Andreas imaginează un cutremur cu cea mai mare magnitudine din istorie. O activitate seismică intensă pe o falie nedetectată până în prezent, în apropiere de Barajul Hoover din Nevada, trece graniţa pentru a pune în mişcare cunoscuta falie din California, San Andreas şi erupe într-o mişcare seismică majoră zguduind Los Angelesul până în rărunchi. Dar lucrurile nu se opresc aici. Unda de şoc merge mai departe, declanşând haos şi distrugere până în San Francisco.
Dwayne Johnson joacă rolul personajului central al poveştii, Ray, un pilot pe elicopter de căutare şi salvare al LAFD, care porneşte într-o misiune profund personală atunci când începe dezastrul, jurându-şi să le salveze pe fosta soţie şi pe fiica sa din mijlocul distrugerilor din ce în ce mai mari.
„Filmul San Andreas face un erou din seismologul Caltech care prezice venirea dezastrului. Noi, seismologii, sigur ne-am dori să putem face acest lucru, dar nu avem încă nicio metodă de a prevedea momentul unui anumit cutremur”, spune Seismologul Lucy Jones de la US Geological Survey.
„Semnalele magnetice și electrice, aparatele de măsurat deformaţii și chiar comportamentul animalelor au fost studiate fără succes. Singurul moment în care știm că un cutremur devine mai probabil este imediat după altul, din cauza declanșării primului cutremur, un aspect important din seismologie pe care filmul îl prezintă corect. În filmul San Andreas, o magnitudine de 7,1 in Nevada declanșează o magnitudine de 9,1 in Los Angeles, care declanșează o magnitudine de 9,6 în San Francisco. Dacă ajustezi magnitudinile la ceea ce este posibil în realitate, tiparul de declanșare este de fapt plauzibil”, mai zice seismologul. „Replicile care continuă să chinuie personajele din film sunt reprezentative pentru ceea ce ar putea urma într-adevăr după un eveniment real”.
„Dezastrul din San Andreas” are trei poveşti care se împletesc. După ce primul cutremuri loveşte Los Angelesul, Ray îşi salvează fosta soţie, pe Emma, interpretată de Carla Gugino, cu un elicopter de salvare, pe când femeia curajoasă şi hotărâtă încearcă să salveze oameni dintr-o clădire gata să se dărâme. Apoi, împreună, ei pleacă să-şi găsească fiica, pe Blake, după cel de-al doilea cutremur din San Francisco, la cca 600 km distanţă. Pe măsură ce ei merg spre nord, fata de 19 ani, interpretată de Alexandra Daddario, suferă din cauza dispariţiei viitorului ei tată vitreg, Daniel, interpretat de Ioan Gruffudd. Ea trebuie să se bazeze pe propriile instincte şi capacităţi, pentru a supravieţui şi a-şi găsi un drum către siguranţă, alături de un tânăr pe care abia l-a cunoscut, Ben, interpretat de Hugo Johnstone-Burt.
Este o căutare frenetică şi periculoasă, cu multe eşecuri şi drumuri care nu duc niciunde, în timpul căreia ei profită de fiecare ocazie şi folosesc aproape toate mijloacele de transport, de la elicopter, la avion, la camion sau barcă cu motor şi, în acelaşi timp, îşi sondează şi sufletele.
Seismologul Lucy Jones de la US Geological Survey e de părere că „partea cea mai plauzibilă din San Andreas este portretizarea emoțiilor într-un dezastru. Pierderea comunicării generează frică în familli, în timp ce a şti cum să te protejezi pe tine și pe cei din jur reduce acea frică şi creşte şansele de supravieţuire”...
Părerea ta
Spune-ţi părerea