Ce spun criticii despre Zombieland: Double Tap. Unii consideră sequel-ul „distracție pură”

de Cristina Grigore în 17 Oct 2019
Majoritatea criticilor au apreciat umorul ireverențios și scenele de acțiune non-stop

Zombieland: Double Tap urmează să se lanseze și în cinematografele noastre din 25 octombrie, însă criticii străini au putut deja vedea filmul și au lansat deja primele cronici ale acestuia. Impresiile sunt în mare parte pozitive; distractiv, ireverențios și suficient de sângeros pentru un film cu zombie, dar și atașant prin tema centrală, cea a unității, a familiei, seqeul-ul pare că se ridică la nivelul primei părți. Iată câteva dintre părerile criticilor.

„Sunt readuse în acțiune starurile primului film, dar ni se prezintă și noi supraviețuitori, iar asta face pelicula extrem de interesantă pentru aceia dintrei noi care, în mod ironic, în aceste vremuri tulburi, găsesc ceva alinare în aventurile cu zombie”, scrie John DeFore, de la The Hollywood Reporter.

Pe lângă intenstinele zburătoare și craniile strivite precum pepenii stricați, Double Tap pune chiar în centrul său un alt organ fragil: o «inimă» mare și prostuță, este de părere Leah Greenblatt, de la Entertainment Weekly.

Kate Erbland, de la Indiwiere, este de părere că, deși amuzant, filmul are unele probleme cu scenariul și comportamentul personajelor: „Personajele își schimbă brusc comportamentul și fac lucruri neconforme caracterului lor, iar asta îți dă senzația de truc ieftin inclus în poveste tocmai pentru a menține atenția publicului. […] După 10 ani de așteptare, ar fi fost plăcut să vedem un film cu zombie ce are mai mult de oferit decât aceeași rutină stupidă cu morți vii”.

Peter Debruge nu este de acord cu felul în care este împletit umorul cu violența în sequel-ul lui Zombieland: „Tonul filmului scoate din ecuație respectul fundamental pentru viețile oamenilor; «tipii buni» din film execută legiuni întregi de foști oameni într-un mod ce-l face pe John Wick să pară că face parte, prin comparație, din «categoria ușoară». [...] Da, da, veți spune, este doar un film. Însă ca în jocurile video de tipul «first person shooter» la care face referire titlul «Double Tap», noi, oamenii care alcătuim societatea, nu putem adopta un rol pasiv și nu putem accepta o atitudine ce ia în râs pacifismul și tratează cu o asemenea ușurință violența extremă. În acest caz e ca și cum noi am fi acei zombi, iar de noi, de fapt, s-ar râde”.

Protagoniștii au parte de multe răstunări de situație în aventurile lor, însă povestea nu se desprinde prea mult de ideea primului film, de ceea ce înseamnă să faci parte dintr-o familie atunci când restul oamenior s-au transformat în cadavre umblătoare, mâncătoare de carne”, scrie Monica Castillo, de la The Wrap.

Dacă v-a plăcut primul film Zombieland, veți adora continuarea. Este distracție pură, are scene de acțiune non-stop și are suflet”, scrie Brandon Davis pentru ComicBook.com.

În regia aceluiași Ruben Fleischer care a făcut și primul Zombieland (și a mai regizat, între timp, Venom), Double Tap îi are în distribuție pe Woody Harrelson, Jesse Eisenberg, Emma Stone, Bill Murray, Abigail Breslin, Zoey Deutch, Luke Wilson și Dan Aykroyd.

Exploreaza subiecte similare:

Zombieland: Double Tap, Zombieland, Ruben Fleischer, Venom, Woody Harrelson, Jesse Eisenberg, Emma Stone, Bill Murray, Abigail Breslin, Zoey Deutch, Luke Wilson, Dan Aykroyd

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Părerea ta

Spune-ţi părerea
mihnea_aspru95 pe 23 octombrie 2019 16:31
Păi așa și este, pure fun :)
O continuare demnă, dar aici s-au concentrat mai mult pe relațiile dintre personaje decât more Zombie-action.
Normal, tot primul e cel mai fain.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells