Ce-şi doresc bărbaţii: o comedie ireverenţioasă şi nefeministă

de Ştefan Dobroiu în 27 Feb 2019
Deşi previziblă, povestea îţi transmite eficient mesajul

Bazată evident pe comedia What Women Want, un hit de pe vremea când Mel Gibson nu se îmbăta şi nu profera comentarii antisemite oricui îi vâra o cameră de luat vederi în faţă, comedia What Men Want îşi sabotează în faşă mesajul feminist, dar ar putea să-şi distreze spectatorii cu glumele fără perdea şi mai ales cu energia debordantă a lui Taraji P. Henson.

Această actriţă pe care românii au putut-o vedea anul trecut şi în action-ul Proud Mary o interpretează pe Ali, unica femeie din echipa unei firme de impresariat sportiv. Mereu în competiţie cu colegii ei bărbaţi, Ali supralicitează cu agresivitatea şi lipsa de scrupule, ceea ce o face nepopulară în birou, iar rezultatul este că an de an i se refuză să devină partener în companie. În urma unui concurs de împrejurări, Ali începe să audă gândurile bărbaţilor, iar asta ar putea să devină atu-ul avansării ei în carieră. Sau să i-o distrugă complet.

What Men Want este acel tip de film văzut de nenumărate ori, în care personajul principal aflat în impas în carieră sau viaţa personală trebuie să se schimbe pentru a putea merge mai departe. Cel mai bizar lucru la premiera de vineri este că vorbeşte despre emanciparea unei femei, dar cu o premisă complet nefeministă: Ali îşi recapătă stima de sine şi obţine respectul celor din jur numai după ce face ce vor bărbaţii! Este probabil cel mai amuzant aspect al filmului...

Regizor este Adam Shankman, care şi-a salvat cariera cu simpaticul Hairspray, după uitabilele The Wedding Planner, Cheaper by the Dozen sau The Pacifier/Bona de la forţele speciale, nu neapărat un vârf al carierei lui Vin Diesel. Din păcate scenariul scris de un batalion de scenarişti - atât de mulţi, încât unii probabil au participat cu o singură replică - nu îl ajută prea mult, acesta împingând-o inexorabil pe Ali spre obligatoria şi previzibila lecţie de viaţă.

Chiar dacă scenariştii se chinuie din răsputeri să o facă pe Ali antipatică în prima jumătate a filmului şi mai că reuşesc, interpretarea entuziastă a lui Taraji P. Henson o aduce pe protagonistă de pe buza prăpastiei şi te îndeamnă să evaluezi mesajul filmului, acela că orice neajuns are şanse de rezolvare printr-o schimbare de perspectivă şi că uneori a juca după regulile celorlalţi nu este suficient pentru a avea succes. Înconjurată de falsitate şi minciună, Ali ajunge cumva să aprecieze adevărul şi să-i respecte pe ceilalţi, ceea ce ar putea face publicul să meargă acasă cu ceea ce englezii numesc "food for thought".

What Men Want beneficiază şi de câteva apariţii în roluri secundare, precum Max Greenfield, intepretul lui Schmidt, cel mai savuros personaj din serialul New Girl, sau Kellan Lutz, devenit un idol al adolescentelor în franciza Twilight şi aproape dispărut de pe marele ecran după costisitorul eşec The Legend of Hercules. Nu mai spunem decât că aici Lutz interpretează un rol emblematic pentru abordarea explicită şi ireverenţioasă a scenariului: Captain Fucktastic.

Exploreaza subiecte similare:

What Men Want, What Women Want, Mel Gibson, Taraji P. Henson, adam shankman, Vin Diesel, Max Greenfield, Kellan Lutz, The Legend of Hercules, The Wedding Planner, The Pacifier, Cheaper by the Dozen, Hairspray

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells