Ce se întâmplă în Pacific Rim 2

de Cristina Grigore în 5 Oct 2017
În sinopsis-ul dezvăluit se vorbeşte despre un”asalt total împotriva umanităţii”

Realizatorii lui Pacific Rim: Uprising au dat publicităţii sinopsis-ul oficial al peliculei, cu putin timp înaintea deschiderii unui nou eveniment dedicat fanilor benzilor desenate, ai romanelor grafice, ai publicaţiilor de manga si anime şi a tuturor producţiilor derivate din acestea. La New York Comic Con (5-8 noiembrie) va fi proiectat şi trailer-ul sequel-ului. Să descoperim, însă, până atunci, ce se va întâmpla în filmul a cărui regie Guillermo del Toro (ce a stat la cârma primului Pacific Rim) a cedat-o lui Steven S. DeKnight.

„Conflictul ce a cuprins toată lumea, dintre monştrii extratereştri ce seamănă distrugere şi super-roboţii pilotaţi de oameni construiţi să îi spulbere, a fost doar un preludiu al asaltului total împotriva umanităţii din Pacific Rim: Uprising.

John Boyega (Star Wars: The Force Awakens) joacă rolul lui Jake Pentecost, cândva un promiţător pilot de Jaegeri, al cărui legendar tată şi-a dat viaţa pentru a asigura victoria oamenilor împotriva monstruoaselor creaturi ‘Kaiju’. Jake a renunţat de atunci la pregătire şi s-a angajat în activităţi infracţionale. Însă când un pericol şi mai mare, de neoprit, face ravagii prin oraşe şi ameninţă să îngenuncheze întreaga lume, i se mai dă o şansă să onoreze memoria tatălui său prin sora sa, Mako Mori (Rinko Kikuchi), care se află la conducerea unei noi şi curajoase generaţii de piloţi, crescută în umbra războiului. Având ca scop răzbunarea pentru cei căzuţi la datorie, singura lor speranţă este aceea a uniunii globale împotriva forţelor distrugerii.

Lui Jake i se alătură un talentat pilot rival, Lambert (Scott Eastwood), dar şi hacker-ul de Jaegeri Amara (Cailee Spaeny), căci eroii războiului au devenit singura familie pe care o cunoaşte. Conturându-se ca singura forţă existentă capabilă să apere Terra, nou formata echipă porneşte într-o spectaculoasă nouă aventură, de dimensiuni copleşitoare.”

Acţiunea din Uprising va avea loc la doar câţiva ani faţă de cea a peliculei anterioare. „Nu este un sequel imediat. Ne aflăm într-o lume liberă de Kaiju şi vedem ce s-a întâmplat acum cu tehnologia Jaegerilor odată ce monştrii nu mai sunt o ameninţare”, a spus Del Toro, care a rămas în echipa filmului, ca producător. Pacific Rim: Uprising se lansează în cinematografele noastre pe 23 martie 2018.

Exploreaza subiecte similare:

Pacific Rim: Uprising, Guillermo Del Toro, Steven S. DeKnight, John Boyega, Rinko Kikuchi, Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, Scott Eastwood, Cailee Spaeny, Pacific Rim

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
pe 10 octombrie 2017 13:25
Comentariu șters

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells