Mă frământă o întrebare... Cum se face că nu se închid toate telefoanele sau nu se dau pe modul silențios atunci când începe un spectacol? Oricât aș sta și m-aș gândi, tot nu găsesc o explicație. Nu se poate să uiți, pentru că fix înainte de începerea unui show o voce (de cele mai multe ori caldă și foarte prietenoasă) te invită (după părerea mea mult prea politicos) să ai grijă ca telefonul să nu deranjeze momentul artistic ce va urma. Nu se poate să nu știi cum se face... căci e mai mult decât simplu: apeși un buton... Ei, și dacă nu știi, întreabă un prieten! Orice e mult mai puțin rușinos decât să te scotocești disperat prin buzunare că-ți sună mobilul (culmea, foarte tare, de parcă l-ai fi dat la maximum înadins) fix când niște artiști sunt „dezbrăcați" în fața ta. Dacă aș fi vocea aceea, eu aș spune simplu: „Nu fi nesimțit, dă soneria de la telefon încet... și asigură-te că ai făcut asta".
Să-ți spun acum ce se întâmplă în sufletul și în mintea unui artist atunci când în public se aud telefoane sunând? Ca să nu mai zic ce se întâmplă și atunci când posesorii acelor aparate răspund (zic ei în șoaptă) și spun „Alo, nu pot vorbi, sunt la teatru"...
În școala de Actorie, în primele luni, studenții se cunosc cu ajutorul unor exerciții specifice și a unor momente de improvizație. Rutina acestor „antrenamente" îi ajută pe viitorii actori să capete curaj, îi „călește" și le dă puterea să se dezbrace mult mai ușor de „măști" și de „haine" în fața publicului. Chiar și așa, în momentele în care o parte dintre ei repetă, iar ceilalți privesc, fără o liniște „ajutătoare", truda le este cu mult îngreunată.
Am pățit-o de multe ori pe pielea mea. Repetam câte-o scenă la clasă și fix când mi-era lumea mai dragă se trezea un coleg să șușotească sau se auzea cine știe ce zgomot. Se taie „maioneza" instant! Oricât ai concentrarea de antrenată, n-ai cum să faci abstracție de ce te înconjoară. Spectacolul pe care-l vezi este nu doar rezultatul meșteșugului artiștilor de pe scenă, ci și rodul participării pasive a celor din public. În ceea ce privește clasele de Actorie, după primele săptămâni de școală, actorii învață lecția asta importantă pe pielea lor. „Respectă-ți colegii, pentru a fi respectat". Zgomotele de pe margine, indiferent de natura și durata lor, nu au cum să fie interpretate de cei expuși altfel decât „lipsă de respect și interes".
Râde și plânge la comandă, dansează și se pune în fel și fel de poziții fizice și psihice incomode, se concentrează la text, la indicații regizorale, la realitatea convențional creată... și, deodată, sună un telefon... În timp ce face toate ce le are el de făcut, actorul aude: „Nu pot vorbi acum, sunt la spectacol"... Se va simți nerespectat, jignit, poate frustrat, nervos... Va suferi profund. Nu înțelege de ce e atât de greu să-ți închizi telefonul sau să-l dai pe silențios?!
E drept că am văzut și multe astfel de accidente – când în sala de spectatori sună telefoane mobile – salvate memorabil de actori geniali. Dacă este inspirat, actorul știe să integreze în spectacol un astfel de sunet. Dar nu testați această inspirație: nu în timpul oricărui spectacol un astfel de sunet „extraterestru" poate fi integrat în povestea de pe scenă.
E drept că sălile sunt din ce în ce mai pline în utlimii ani! Asta e clar vestea cea bună, că ne-am amintit sau (în cazul altora) am descoperit – ca nație zic – plăcerea de a merge la teatru. Dar ce-ar fi să înțelegem odată pentru totdeauna că a-ți închide telefonul mobil atunci când începe spectacolul este o regulă la fel de elementară și de bun simț ca aceea de a nu te scobi în nas în public, de a nu merge dezbrăcat pe stradă, de a nu-ți aprinde o țigară într-un spațiu public închis?
Ce se întâmplă când sună telefoanele mobile în public, în timpul unui spectacol? Cam ce ai simți tu atunci când vorbind cu cineva nu ești ascultat, sau atunci când si fi „scuipat", sau atunci când ai fi ignorat în momentul tău cel mai sensibil. Și dacă știi cum se simte... de ce e atât de greu să apeși un buton?
Citește și
Fila 1 - Jurnalul unei studente la Actorie. Fila întâi
Fila 2 - Am bătut la uși și mi s-au deschis
Fila 3 - Reținerea emoțiilor transmite cea mai puternica emoție
Fila 4 - Știam doar că trebuie să spun niște poezii, o povestire și să cânt
Fila 5 - Școala de Actorie este, în primul rând, nu despre comoditate
Fila 6 - Cea mai bună lumină nu e cea care te avantajează, ci aceea care te arată exact așa cum ești
Fila 7 - Trăim într-o lume a măștilor, dar în teatru se caută, se apreciază și se respectă adevărul
Fila 8 - Bucuria și nebunia acelor clipe au rămas parte din mine
Fila 9 - Indiferent ce texte rostim, vorbim despre noi
Fila 10 - Actoria e o armată, dar nu oricine ajunge soldat!
Fila 11 - Totul e posibil când iei jocul în serios
Fila 12 - Școala de Actorie nu durează doar 3 ani
Fila 13 - „Îți vine să vomiți de oboseală, dar trebuie să găsești în tine puterea să continui"
