Ce scurtmetraje vedem între 26 și 28 iulie la Marele Picnic Cinematografic de la Domeniul Mogoșoaia

de Cinemagia în 16 Iul 2019
„Marele Picnic” este ediția de vară a ShortsUP

„Amuzante până la lacrimi, înnebunitor de frumoase, sensibile și apoi brusc brutale, delicios de deștepte și pe alocuri perfecte, scurtmetrajele de la Marele Picnic de anul acesta vor rămâne cu tine mult, mult după ce s-a terminat proiecția”, promit organizatorii evenimentului „Marele Picnic Cinematografic de la Domeniul Mogoșoaia”, o ediție de vară a ShortsUP București. „Le vezi din hamace și de pe pătura de picnic, dar unde te duc ele - asta e cu totul și cu totul altă aventură”, mai spun organizatorii, într-un comunicat remis Cinemagia. 

Și are aventura farmec fără un pic de teasing?  Iată, deci, cam ce se poate întâmpla în serile de Mare Picnic:

 

Instinct animal (David Fine, Alison Snowden, Canada, 2018)         

O lipitoare cu anxietate de separare, un purcel cu tulburare de alimentație, o pisică obsesiv-compulsivă și încă niște personaje adorabile au o ședință de terapie de grup. Normal - exact ca noi. Sau, poate, invers? Răspunsul, evident, nu e unul si(n)gur. Animație nominalizată la Oscar.

Matematică alternativă (David Maddox, SUA, 2017)

Împotriva prostiei, și zeii se luptă în zadar: pentru proști, rațiunea devine liberalism radical, iar logica - fascism. O comedie mușcătoare care atinge anti-Darwiniști, mass-media și politicieni populiști; iar dacă mai aveai vreo îndoială de poziționarea geografică, președintele consiliului are un hairstyle inconfundabil.

Vihta (François Bierry, Franța/Belgia, 2018)          

Până unde ai merge ca să îți păstrezi jobul? Dar oare cine e în pericol: jobul - sau tu? Cinci fermieri belgieni, sobri și îngrijorați, un wellness center exclusiv nudist și un șef nou prea entuziast interacționează din ce în ce mai bizar, dar cumplit de amuzant.

Nefta Football Club (Yves Piat, Franța/Tunisia, 2018)

Într-un sat tunisian, copiii joacă fotbal direct pe pământul uscat. Un măgar cu căști la urechi și desagi cu o încărcătură neclară  e pe cale să schimbe asta. Deși nu e pe coloana sonoră, Adele e vitală în film. O să vezi de ce. Cea mai bună comedie la Aspen Shortsfest.

Toate jucăriile (Olga Osorio, Spania, 2016)

Vara lui 1982. Teo (5 ani) pretinde că a descoperit o gaură de vierme  - tunelul de time travelling denumit științific podul Einstein- Rosen. Fratele lui nu îl crede, deocamdată. Dar Teo are timp. Mult timp. 35 de ani, o lună și 4 zile...

Ultimul șnițel (Kaan Arici, Ismet Kurtulus, Danemarca, 2017)

Când președintele Marii Republici Turcești cere un șnițel înainte de a permite oricărui turc să părăsească tărâmul în curs de dispariție, asistentul său Kamil trebuie să vină cu friptura. Că puii au murit de peste 200 de ani nu interesează pe nimeni.

Atenție la minte! (Floor Adams, Olanda/Belgia, 2019)

Când te bazezi pe scenariile sociale pentru a supraviețui în jungla urbană, nu e deloc ușor să improvizezi. Mai ales dacă ești un introvertit inteligent, pasionat de bombardierele germane, dar vrei totuși o întâlnire cu o fată. Dar nu doar atunci - noi ne-am regăsit toți în scenele perfecte, ceea ce îți dorim și ție! Animație 2D desenată de mână, selecționată la Festivalul de film de la Tribeca și câștigătoare a Premiului publicului la Anima.

În loc de concluzie: votează filmul preferat! Când filmele îți vorbesc, vrei să fie un dialog, nu? Pentru că și tu ai ceva să le spui, la Marele Picnic ești membru al juriului și poți alege cel mai bun film al evenimentului, care va fi răsplătit cu un premiu de 1500 de euro. Votul se face digital, pe www.shortsup.ro/competitie - foarte simplu, dacă ai un telefon sau o tabletă la îndemână. Trofeul ShortsUP Audience Award e unul foarte dorit, ia-ți misiunea în serios!

Biletele la Marele Picnic 6 sunt disponibile pe Eventbook.ro și în librăriile Humanitas. În cazul în care vremea nu va permite desfășurarea evenimentului și proiecția filmelor în aer liber, Marele Picnic se va reprograma în luna august.
Marele Picnic 6 se întâmplă cu sprijinul Kaufland România, OTP Bank România, Groupama Asigurări, Biodeck, SILVA, IQos și OMV.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Cinemagia, Iqads, Glamour, life.ro, Itsy Bitsy, Scena9, Aarc, Ziarul Metropolis, zecelarece.
Marele Picnic este ediția de vară ShortsUP, unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte cinematografice independente din România, spun organizatorii. Evenimentul și-a făcut o tradiție din a strânge, vară de vară, iubitori ai cinema-ului și ai artelor conexe filmului.
Un eveniment găzduit de Domeniul Mogoșoaia. Adresa: Strada Valea Parcului 1, Mogoșoaia. Orar: Vineri 26 iulie – 18.00 – 00.30/Sâmbătă, 27 iulie-Duminică 28 iulie: 12.00 - 00.30. Bilete: rețeaua Eventbook. Presale - 20 iunie - 26 iulie: 1 zi - 35 lei, abonament 2 zile - 65 lei, abonament 3 zile - 80 lei. On the spot: 1 zi - 40 lei, abonament 2 zile - 80 lei, abonament 3 zile - 100 lei

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells