Ce salarii au primit Downey Jr., Evans şi Hemsworth pentru Avengers: Endgame

de Cristina Grigore în 2 Mai 2019
Nu a fost dezvăluită şi suma primită de Scarlett Johansson; actriţa va ajunge însă să câştige în jur de 20 milioane de dolari pentru filmul Black Widow

Au fost dezvăluite o parte din salariile starurilor Marvel, iar sumele prezentate sunt pe măsura faimei actorilor şi a încasărilor record ale peliculelor Avengers. 

Potrivit TheHollywoodReporter.com, interpretul lui Iron Man, Robert Downey Jr., şi-a asigurat o parte din profitul filmelor în care a jucat în contractul încheiat cu Marvel.

Se estimează că pentru Infinity War a obţinut astfel 75 milioane de dolari (ce a strâns 2 miliarde dolari la box office-ul internaţional) şi va primi şi mai mult pentru Endgame, care a ajuns la 1,2 miliarde de dolari încasări globale doar în week-end-ul lansării. Iar pentru Spider-Man: Homecoming se spune că a primit 5 milioane de dolari pentru fiecare dintre cele trei zile pentru care s-a aflat pe platourile de filmare.

Endgame a încheiat una dintre „fazele” adaptărilor companiei după benzile desenate

După cele cinci filme în care l-a jucat pe Thor din 2010 încoace, Chris Hemsworth şi-a renegociat contractul la prelungirea lui, astfel încât a ajuns la un salariu de 15-20 milioane de dolari pentru Infinity War şi Endgame. La fel a făcut şi Chris Evans după cinci ani în care a îmbrăcat costumul lui Captain America. După renegociere, a ajuns tot la o remuneraţie de 15-20 de milioane dolari pentru ultimele două părţi din saga Avengers.

Nu a fost dezvăluit însă salariul pe care l-a primit Scarlett Johansson pentru Endgame, dar se estimează că pelicula de sine stătătoare cu Black Widow îi va rotunji conturile cu 20 milioane de dolari. Va ajunge însă la această sumă datorită faptului că va avea dublu rol în realizarea acesteia – actriţă şi producător.

Exploreaza subiecte similare:

Robert Downey Jr., Chris Evans, Avengers: Endgame, Avengers: Infinity War, Chris Hemsworth, Scarlett Johansson

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells