Într-un interviu recent din The Hollywood Reporter, actrița Sydney Sweeney (Euphoria, The Handmaid's Tale, printre multe altele) reclamă nepotismul din industria filmului și presiunea de a fi prezentă peste tot pentru a nu trăi cu grija facturilor. Ea afirmă că nu își permite o pauză de o jumătate de an sau luxul de a fi mamă și că singurii care își permit așa ceva sunt artiștii născuți în familii deja bogate, sau copii ai actorilor, în cazul meseriei ei. Părinții lui Sweeney au reușit să îi susțină educația, dar când a devenit o actriță adolescentă aspirantă la Hollywood și se mutaseră cu toții în Los Angeles, nu și-au permis să stea decât într-o cameră de motel – probabil cam ca în filmul Florida Project.
În același timp, pare că Sweeney exagerează punându-se cot la cot cu un freelancer obișnuit, a cărui siguranță financiară e o mare nebuloasă, de vreme ce casa ei valorează trei milioane, dar în același timp, un milion costă un apartament înghesuit în Manhattan. Pentru cât de prezentă și de populară și de multi-ambasadoare de branduri e Sweeney, i-am da cu siguranță o avere mai consistentă decât estimatul de 5 milioane, conform Celebrity Net Worth. Un actor de anvergura ei ar fi trăit în trecut din difuzări, adică dintr-un venit pasiv care astăzi, în politica platformelor de streaming, a devenit din ce în ce mai puțin accesibil. Asta a motivat-o pe Sweeney să reprezinte branduri precum Miu Miu sau Armani, fiindcă, așa cum afirmă în interviu, „Dacă doar aș face actorie, n-aș putea să îmi permit să trăiesc în L.A. Iau aceste joburi fiindcă sunt nevoită.”
Într-un articol pătrunzător, Alyssa Miller de la No Film School face o deconstrucție a cazului Sweeney și a noii monarhii hollywoodiene, comparând remunerația unui scriitor din trecut cu unul din prezent. Spre exemplu, Hemmingway primea un dolar pe cuvânt în 1936, adică echivalentul a 23 de dolari de azi. Romancierul era privilegiat, își putea negocia banii și primea dublu față de orice alt scriitor, dar fiindcă e vorba de o situație globală, la fel de bine un scriitor interbelic din România putea să trăiască doar din traduceri literare, ceea ce nu prea mai e posibil. În orice caz, astăzi un scriitor din SUA primește în medie, conform bazei de date din The Freelancer, între 75 de cenți și un dolar pe cuvânt. Pentru o mie de cuvinte, Hemmingway ar fi primit echivalentul de azi a 19.000 de dolari. Pentru două pagini de Word. Cât despre industria de la Hollywood, concluzia lui Sweeney e că fie te naști în sistem, fie ai un ritm al muncii susținute și nu prea îți permiți refuzuri sau o carieră selectivă. Fiindcă artiștii care nu sunt născuți în sistem nu mai sunt plătiți corect.
Alyssa atrage atenția asupra felului în care artiștii sunt din ce în ce mai deposedați de remunerația muncii lor, raportându-se la tendințele globale. Rezerva Federală a SUA raportează că la finalul ultimului pătrar din 2021, 1% din populație deține 32.3% din toată averea țării. Iar primii 10% din americani, conform Consiliului de relații externe, dețin 70% din averea țării. Sweeney face parte din primii 15% cei mai bogați americani.
Sigur, putem să-l catalogăm drept discurs neomarxist în măsura în care ne bântuie același spectru, însă e doar o constatare, fără vreo soluție ideologică. Singura soluție e mai degrabă matematică și beligerantă, lupta de a obține puterea de a renegocia. Pentru că, dincolo de lipsa de putere a actorilor care joacă în filme sau în seriale produse de platformele de streaming (mai prost plătitoare față de marile studiouri de la Hollywood), trăim într-o eră în care capitalul pare să se fi detașat oricum de voința umană. Iar dacă și acum o jumătate de secol ne puneam problema automatizării financiare, astăzi piața cripto și redistribuția averilor dovedesc că intermediarii capitalului sunt favorizați. Doar că monarhia nu e lor și a celor 1%, e tot a capitalului.
