Catinca Untaru - despre eroii personali, Vrajitorului din Oz si cat de "diferit" e regizorul Tarsem

de Gloria Sauciuc în 10 Oct 2009
Catinca Untaru - despre eroii personali, Vrajitorului din Oz si cat de "diferit" e regizorul Tarsem

O incursiune în culisele primului festival de film din România dedicat copiilor, Kinodiseea, a putut fi văzută sâmbătă la TVR 1, de la ora 11.30. Retrospectiva Kinodiseea a trecut în revistă atelierele interactive de regie, actorie şi efecte speciale pentru copii, concertele, mini petrecerile, balul mascat şi întâlnirile cu actorii din filmele prezentate în festival (10 lungmetraje în premieră naţională).
Vedeta acestei prime ediţii a festivalului, care s-a desfăşurat între 22 şi 27 septembrie, a fost Catinca Untaru, primul copil român ajuns star într-o producţie hollywoodiană de succes - The Fall, în regia lui Tarsem Singh. Ea a fost, la cei 12 ani ai săi, preşedinta juriului acestui festival, iar ca să-şi onoreze acest job s-a învoit o săptămână de la şcoala.

În interviul acordat Cinemagia, Catinca Untaru a vorbit despre eroii ei personali, experienţa The Fall, cât de "diferit" este regizorul Tarsem Singh faţă de toate celelalte persoane pe care le-a cunoscut, ecranizări de poveşti, prietenia cu Lee Peace, colegul de platou, şi cu cele doua dubluri ale sale, una sud-africană şi cealaltă din India.


The Fall este un fantasy în care poveştile spuse de un cascador paralizat unei fetiţe de 5 ani pe nume Alexandria (Catinca Untaru, pe atunci în vârstă de 7 ani) prind viaţă.
 Roy Walker, jucat de Lee Pace, povesteşte în fiecare zi fetiţei câte o istorie cu tâlc, pe de-o parte cu scopul de a o ajuta pe Alexandria să uite de durerea fizică, căci şi ea este accidentată, iar pe de altă parte cu scopul de a o determina pe aceasta să îi procure de la farmacia spitalului o sticluţă cu pastile de morfină, cu care să încerce din nou să se sinucidă.

Care a fost scena cel mai greu de jucat din film?

A fost cea în care eu plângeam, când [Roy, jucat de Lee Pace - n.red.] îmi spunea povestea, pentru că era deja ora 11 [p.m., n.red] şi muream de somn, eram frântă, şi de fiecare dată când făceam eu bine, nu făcea el si invers.

În secvenţa aceea când tu eşti în picioare, lângă piscina, şi plângi, în care Banditul Mascat (Lee Pace) se luptă cu Guvernatorul Odios, tu eşti foarte emoţionată. E una dintre cele mai bune scene pe care le faci. E foarte trăită...
Da, chiar m-am speriat, pentru că nu ştiam că e sânge fals şi nu-mi placea de cel rau deloc, nici în realitate...

Tu ce gândeai atunci, că-i poveste, că-i realitate?

Ştiam că e film, ştiam că nu e realitate, dar, totuşi...
Eu nu ştiam, de exemplu, că pe el [colegul de platou - n.red.] îl cheamă Lee, îi ziceam Roy, şi am crezut că era paralizat.

Prima întâlnire cu regizorul cum a fost?

A fost cu o zi înainte de a lua castingul.
Îmi părea destul de... nu neapărat ciudat, ci diferit.
Se îmbrăca diferit, iar eu eram genul de fetiţă cu rochiţe atunci. Toată lumea pe care o vedeam era în blugi, iar el venea în pantaloni portocalii şi avea un accent diferit.

Te alinta într-un anume fel?

Îmi zicea "jan" sau aşa ceva, care înseamna "inimă" în indiană [hindi, n.red.].

Am văzut care erau eroii Alexandriei în The Fall. În viaţa reală, care sunt eroii tăi personali?

Eroii mei în viaţa reală sunt, de fapt, familia mea, şi îi iubesc pe toţi foarte mult, ei m-au învăţat tot ce ştiu... şi câinele meu.

Seamănă cu cel din film?

Nu, e alb şi blănos... Şi el m-a ajutat foarte mult.

Dar din poveşti, care sunt eroii tăi?

Prima carte mai groasă pe care am citit-o, Fetiţa celei de-a şasea luni, de Moony Witcher, avea ca personaj principal o fetiţă, Nina; de atunci îmi place să citesc cărţi, nu neapărat despre magie, ci science fiction.  Povestea este în patru volume, destul de groase, dar mi-a plăcut să le citesc, le-am citit foarte repede, în afară de primul, pe care mi l-a citit bunica. Mai stau seara şi mă gândesc la tot felul de chestii; cred că, de fapt, toate lucrurile care îţi aduc fericirea sunt un fel de eroi, lucrurile dragi, prietenii...

Nina e o fetiţă de zece ani care... studiază alchimia şi are puteri magice.  E un fel de Harry Potter feminin?

Harry Potter n-am citit, mie îmi place să citesc poveşti pe care nu le prea cunoaşte lumea, n-am citit decât câteva cărţi foarte cunoscute, sau de autori cunoscuţi.

În general, poveştile au un tâlc, ce ai învăţat tu din povestea prezentată în filmul acesta şi din experienţa asta unică, de a juca la şapte ani într-un film străin?

Ştiu că am învăţat că orice ai face, trebuie să ţii cu dinţii de dorinta ta, până când reuşeşti să o împlineşti, orice s-ar întâmpla să n-o laşi să plece, să n-o laşi să treacă pe lângă tine.

Care e dorinţa ta cea mai puternică de acum?

Îmi doresc foarte mult să mai joc în alte filme, şi să am - tot aşa - familia şi prietenii alături, orice s-ar întâmpla.

Ai un plan ca să faci din dorinţa asta realitate?
Până nu s-a lansat The Fall, nu prea aveam sansa să mai joc în alte filme, pentru că nimeni nu ştia ce am făcut. De-abia când s-a lansat filmul, anul trecut în mai, am început să am şanse să mai joc în alte filme, şi m-am bucurat foarte tare că s-a lansat, dar nu am neapărat un plan.

Dacă ar fi să vorbeşti despre film unei persoane adulte şi unui copil, care nu au văzut producţia, ce trei lucruri le-ai spune fiecăruia în parte?

Unei persoane adulte i-aş zice că eu am făcut tot posibilul să iasă super, şi chiar dacă la vremea aia nu mi-am dat seama prea bine ce înseamnă să fac un film, a fost ce mi-am dorit şi tot ce am făcut a fost din suflet... În al doilea rând aş spune că, dacă are probleme de inimă, ar fi mai bine să stea acasă din cauza efectelor de sunet, sau să asculte cu dopuri de urechi, doar cu subtitrare. Al treilea lucru pentru adulţi - dacă au copii şi vor să-i aducă la film, pot să-i aducă pentru că nu este nicio problemă, deşi e cotat peste 15 ani. E cotat aşa pentru că este sânge şi din cauza influenţei de sinucidere. Dar copiii mai deştepţi n-o să facă aşa ceva niciodată.

Iar unui copil i-aş spune că dacă e peste şapte ani poate să vină, nu cred că e ceva care să-l influenţeze în rău, în al doilea rând s-ar putea să-i placă acţiunea şi povestea din film, şi în al treilea rând că poate să vadă atâtea locuri minunate în care nici eu nu am fost şi pe care puţini le-au văzut.

Care e cea mai frumoasă amintire de la filmări?

Pentru filmări nu am fost decât în două ţări, India şi Africa de Sud, şi amintiri foarte frumoase am legate de locurile în care am fost şi peisajele pe care le-am văzut, plus prietenii pe care mi i-am făcut.
Mai ales locurile unde se vedeau tot felul de peşti şi de unde culegeam pietre...
Toată lumea care m-a ajutat şi m-a făcut să mă simt bine acolo.
În Africa de Sud am stat numai în Cape Town, dar în India am călătorit mai mult. Îmi amintesc că am urcat la 4000 de metri altitudine; nu ştiu cum de nu m-am speriat să fiu atât de sus.

Cu cine te-ai împrietenit pe platouri?

Am avut două dubluri, una în India şi alta în Africa de Sud. Cea din India se numea Printi, era foarte draguţă, ne jucam jocuri Barbie pe calculator, aveam vreo 20 de jocuri, iar ei îi plăcea unul singur, apoi vedeam filme. De atunci n-am mai vorbit cu ea. Iar a doua fată se numeşte Ema, a fost dublura mea în Africa de Sud şi e cea care joacă rolul surorii mele în film. Pe ea m-am bucurat foarte mult s-o întâlnesc pe Facebook, şi ne-am simţit foarte bine împreună.

Semănaţi?

Nu semănau cu mine, ideea era să fie de aceeaşi înalţime cu mine, ca să se poată face setările de lumina pe ele.
O amintire foarte plăcută a fost şi ziua ei de naştere, când a primit un fel de scuter. Eu ador cadourile, atunci îmi plăcea foarte mult să le primesc, acum îmi place să şi dau, să aleg un cadou; ziceam mamei că e şi ziua mea, deşi tocmai trecuse.

Tarsem ţi-a dat vreun cadou?

Mi-a dat ca şi cadou filmul. Acesta a fost cadoul pe care mi l-a dat.

Cum te-ai înţeles cu Lee Peace, colegul tău de platou?

Ne distram. M-a desenat ca maimuţă, iar eu pe el ca elefant.

Dintre ecranizările unor poveşti, care e preferata ta?

Am văzut şi mi-a plăcut foarte mult Vrajitorul din Oz, cu Judy Garland.

Dintre actorii copii, ai vreun model personal?
Nu am un model, deşi îmi place foarte mult de o fată care se numeşte Abigail Breslin, care a jucat în Little Miss Sunshine şi în multe alte filme, şi aş vrea să joc în la fel de multe producţii ca ea.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Alex pe 15 octombrie 2009 03:49
Catinca a fost geniala in "The Fall". Merita sa vizionati acest film.
gutu pe 26 februarie 2010 12:10
Ieri la televizor, canalul HBO am vazut acest film, este un film foarte bun si Catinca o actrita adevarata,pacat ca nu prea s-a vorbit de el si nici prin cinematografe n-a rulat. De ce oare nu stim sa ne promovam talentele???
HarryPotter pe 1 februarie 2011 05:11
mình rất hâm mộ cô bé này vì mình xem phim The Fall mình thấy cô bé rất dễ thương. Cho mình hỏi thêm cô bé sống ở nước nào, số nhà, đường. để mình làm quen.
Champion pe 1 aprilie 2012 08:49
buna viet Harry

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells