Actriţa Catherine Zeta-Jones, care a luat un Oscar, în 2003, pentru rolul din muzicalul Chicago, va juca pe Broadway, anunţă Femalefirst.co.uk. Ea va apărea într-o nouă adaptare a unui muzical de Stephen Sondheim, A Little Night Music, din a cărui distribuţie face parte şi Angela Lansbury.
Angela Lansbury a acceptat să interpreteze rolul lui Madame Armfeldt, cu condiţia ca producătorii să aducă o altă vedetă pentru a o juca pe fiica sa, Desiree. Se pare că Lansbury nu a dorit să ţină pe umeri de una singură o producţie pe Broadway de mai multe milioane de dolari.
În luna februarie, presa internaţională scria că Vanessa Redgrave, 72 de ani, şi fiica sa, Natasha Richardson, ar fi urmat să joace împreună în acest spectacol. O lună mai târziu, Natasha şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident.

Părerea ta
Spune-ţi părerea