Catch 22, produs de George Clooney, in premiera pe HBO GO

de Cinemagia în 17 Mai 2019
Catch-22 urmărește aventurile și peripețiile unui escadron american aflat în Italia, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Primele două episoade ale mini-seriei de șase părți Catch-22 au premiera pe 18 mai, pe platforma HBO GO, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Bazată pe romanul cu același nume al lui Joseph Heller, mini-seria îl are ca producător executiv pe George Clooney, premiat cu Oscar și cu Globul de Aur (Up in the Air/ Sus, în aer, The Ides of March/ Ziua trădătorilor), care interpretează și unul dintre rolurile principale.

Catch-22 urmărește aventurile și peripețiile unui escadron american aflat în Italia, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Eroul este Yossarian, un bombardier al cărui țel, de fiecare dată când are o misiune, este de a „se întoarce viu”. Șansele lui de reușită devin din ce în ce mai mici din cauza colonelului Cathcart, care tot crește numărul misiunilor în care îi trimite pe oamenii săi. Mai periculoasă decât nemții aflați în retragere, adevăratul inamic pentru Yosarrian și grupul lui divers de prieteni, este birocrația din armată, care sfidează logica în orice moment.

Clooney joacă alături de Christopher Abbott (Girls/ Fetele, The Sinner), câștigătorul de Oscar Grant Heslov (Argo), câștigătorul Premiului Emmy - Kyle Chandler (The Wolf of Wall Street/ Lupul de pe Wall Street, Bloodline), câștigătorul Globului de Aur - Hugh Laurie (The Night Manager, House/ Dr. House) și Giancarlo Giannini - nominalizat la Oscar (Quantum of Solace/ Partea lui de consolare, Casino Royale).

Catch-22 îi are ca producători executivi pe George Clooney și Grant Heslov, din partea casei de producție Smokehouse Pictures, alături de Richard Brown și Steve Golin din partea Anonymous Content. Luke Davies și David Michôd sunt co-scenariști și producători executivi ai mini-seriei. Mini-seria în șase părți produsă de Paramount Television și Anonymous Content este regizată de Clooney, Heslov și Ellen Kuras, care servește drept producător. Fiecare dintre aceștia a regizat câte două episoade.

 

 

 

Exploreaza subiecte similare:

George Clooney, Catch-22

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells