Cât de tare e Dredd?

de Ştefan Dobroiu în 23 Iun 2012
Cât de tare e Dredd?

El este judecător, juriu şi călău. Un tagline care sună foarte bine în Dredd (3D), o nouă revizitare a celebrului personaj interpretat (dar cu succes sub-mediocru) de Sylvester Stallone în 1995. De această dată starul este Karl Urban, actor neozeelandez cunoscut pentru roluri secundare în trilogia Stăpânul inelelor, cel mai recent Star Trek, Supremaţia lui Bourne şi The Chronicles of Riddick.

Poţi vedea mai jos trailerul, ca să te convingi că noua producţie este mai aproape de benzile desenate decât filmul din 1995. Primul argument care ne vine în minte îi aparţine chiar lui Karl Urban, care a spus că personajul său nu-şi va da niciodată masca jos, rămânând de la începutul până la sfârşitul SF-ului un justiţiar anonim, ca în benzile desenate. Fără a fi inspirat dintr-o aventură anume a personajului de comics, Dredd îl va catapulta pe Dredd, judecător în Mega-City One, împotriva lui Ma-Ma (Lena Headey), o traficantă de droguri devenită aproape invincibilă după ce lansează pe piaţă Slo-Mo, un drog ale cărui efecte alterează realitatea.

Nu ştim ce să spunem despre Urban, dar distribuirea lui Headey (cunoscută şi din foarte lăudatul serial HBO Urzeala tronurilor, unde o interpretează pe specialista în uneltiri Cersei) în rolul principal negativ ne bucură. De mult n-am mai văzut un personaj negativ feminin convingător pe marele ecran şi, dacă e să ne luăm doar după imaginile de mai jos, Headey pare a se ridica la înălţimea aşteptărilor.

Realizat cu un buget de două ori mai mic decât predecesorul său (Judge Dredd a avut un buget de 90 de milioane de dolari şi încasări americane de doar 35 de milioane, fiind considerat unul dintre motivele pentru care Stallone s-a îndepărtat de blockbusteruri în a doua jumătate a anilor '90), Dredd are toate şansele să impresioneze în noiembrie, când ar trebui să fie apară pe marile ecrane din România, după o premieră mondială în septembrie.

Cum ţi se pare trailerul?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
CPU pe 23 iunie 2012 16:52
din pacate au dat-o in bara cu uniforma
iLikeMilfs pe 23 iunie 2012 18:27
sunt de aceiasi parere ..
spartacus pe 24 iunie 2012 12:55
Măcar să fie asta hiba filmului. Sper să nu mă dezamăgească...
yoyo_jarre pe 26 iunie 2012 20:08
destul de interesant trailer-ul! Sa vedem ce o sa fie de el!
alex_il_fenomeno pe 14 iulie 2012 14:29
ramane de vazut daca va fi chiar asa de bun .
Rippa pe 8 martie 2014 18:27
e slab

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells