Cartoon Network şi Dr. Martens lansează o ediţie specială de încăltăminte

de Cinemagia în 3 Dec 2014
Colecția specială prezintă mult îndrăgitele personaje Cartoon Network, Finn și Jake, și va fi disponibilă în magazinele Dr. Martens din întreaga lume și online începând cu luna martie 2015

Cartoon Network a colaborat cu Dr. Martens, companie britanică de încălțăminte, pentru realizarea unei ediții limitate de bocanci pentru adulți și copii, inspirată din serialul de comedie animată „Să-nceapă aventura” – serial ce a câștigat premiile Emmy și BAFTA. Colecția specială prezintă mult îndrăgitele personaje Cartoon Network, Finn și Jake, și va fi disponibilă în magazinele Dr. Martens din întreaga lume și online începând cu luna martie 2015.

Stilul imaginativ, eclectic și independent al seriei se reflectă și în stilul deosebit al bocancilor Dr. Martens. Prima colecție de încălţăminte „Să-nceapă aventura” va fi ediție limitată și va fi disponibilă în trei modele diferite, fiecare a câte 1460 perechi. Pentru lansarea colecției, Cartoon Network va difuza în premieră un program special „Să-nceapă aventura”.

„Suntem foarte încântați de colaborarea cu Dr. Martens și suntem nerăbdători să îi celebrăm pe Finn și Jake ca simboluri ai desenelor animate și ai culturii de consum într-un mod unic și la modă”, a spuns Johanne Broadfield, Vice Președinte Cartoon Network Enterprises, Turner Broadcasting System, EMEA. „Ediția limitată le va aminti fanilor «Să-nceapă aventura» de toate vârstele să fie unici și să distreze”, a mai adăugat Broadfield.

Iubit atât de copii, cât și de adulți, serialul „Să-nceapă aventura” este urmărit de 131 milioane de telespectatori la nivel global și de 32,8 milioane de copii din întreaga lume. Serialul ne prezintă doi prieteni eroi, pe Finn și pe Jake, care pornesc în cea mai tare aventură prin tărâmul Ooo și se confruntă cu locuitorii plini de culoare ai magicului tărâm. Creat de Pendleton Ward și produs în Studiourile Cartoon Network, sezonul cinci al seriei „Să-nceapă aventura” este difuzat în Europa, Orientul Mijlociu și Africa, iar sezonul șase va avea premiera în primăvara lui 2015.

Despre Cartoon Network:

Cartoon Network este unul dintre principalele posturi de televiziune pentru copii, care difuzează seriale animate de comedie, de acţiune şi aventuri. Printre serialele reprezentative se numără Uimitoarea lume a lui Gumball, Ben 10: Omnivers, Să-nceapă aventura şi Un show obişnuit. Experienţa Cartoon Network este completată de website-urile premiate, de jocuri, VOD, aplicaţii mobile şi o gamă largă de produse sub licenţă. Canalul paneuropean a fost lansat în 1993, iar Cartoon Network este disponibil acum în versiuni localizate în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, în 21 de limbi şi 128 de milioane de case. Cartoon Network este operat de Turner Broadcasting, o companie Time Warner. Pentru mai multe informații vă rugăm accesați www.CartoonNetwork.ro.

Despre Dr.Martens:

Dr. Martens este cea mai cunoscută şi apreciată companie britanică de încălţăminte şi haine din întreaga lume. În cei peste 50 de ani de activitate, compania Dr. Martens a devenit apreciată pentru durabilitate, confort şi modă.

Cu un portofoliu de peste 1000 de modele, pantofii marca Dr. Martens au fost purtaţi de celebrităţi precum Madonna, Elton John, Sting sau chiar papa Ioan Paul al II-lea. În fiecare sezon, compania invită designeri cunoscuţi să semneze noile modele Dr. Martens. Până în present, nume ca Jean – Paul Gaultier, Yohji Yamamoto, Lulu Guinness, Orla Kiely, Jimmy Choo, Basia Zarzycka, Ben Cho, Amanda Wakeley, Caroline Charles sau Vivienne Westwood au semnat noile coleţii Dr. Martens.

În cadrul Fashion Show din New York 2010, martenşii din piele neagra cu 14 găuri au fost desemnaţi drept „cea mai populară încălţăminte bărbătească” şi „cei mai underground pantofi ai decadei”.

 

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells