Cartea Lenei Dunham, creatoarea serialului Girls, poate fi câștigată la concurs

de Cinemagia în 20 Feb 2017
Câteva exemplare sunt oferite cititorilor Cinemagia de Editura Publica

Lena Dunham este vocea unei generații. Scenarista, producătoarea și actrița serialului HBO Girls (Fetele) reprezintă o generație de tinere femei fără inhibiții, de o onestitate uneori inconfortabilă și, în același timp, vulnerabilă.

Nu genul ăla de fată e o carte de memorii deghizată sub forma unui "cum să" reușești în viață: cum e să te îndrăgosteşti, să te simţi singur, să ai cinci kilograme în plus deşi mănânci doar mâncare sănătoasă, cum e să trebuiască să te faci apreciată şi să-ţi demonstrezi valoarea într-o încăpere plină de bărbaţi care au dublul anilor tăi, cum e să întâlneşti iubirea adevărată şi, mai ales, cum e să ai tupeul de a crede că povestea ta este una care merită spusă.

Exuberantă, mişcătoare şi atentă la detalii, Nu genul ăla de fată este un şir de telegrame trimise din linia întâi a frontului, din bătălia Cresc Mare. „Deja îmi este ruşine la gândul că, de fapt, aş avea ceva de oferit“, scrie Lena. „Dar dacă dacă aş putea lua tot ce am învăţat şi ţi-aş face treaba mai uşoară ţie sau te-aş împiedica să mai ajungi în situaţia aia în care simţi nevoia să-ţi păstrezi tenişii în picioare, când faci sex, pentru cazul în care ai simţi nevoia s-o iei la goană în timp ce-o faceţi, atunci fiecare pas greşit pe care îl voi fi făcut eu a meritat“.

Maria Popova, Brain Pickings: Marea majoritate a oamenilor încearcă cu disperare să ascundă acea prăpastie angoasantă dintre acel eu bine şlefuit, aspiraţional şi reprezentaţional şi eul real, uman şi plin de defecte. Dunham trăieşte în această prăpastie, unde dă acces tuturor, cu inima deschisă, fără limite sau bariere şi scrie despre ea, cu un profund sentiment al conştiinţei de sine şi al autocompasiunii, care ne provoacă să încercăm şi noi să sălăşluim în propriile prăpăstii şi poate să le acceptăm puţin mai mult şi să ne angoasăm ceva mai puţin când ne gândim la ele.

Lena Dunham este creatoarea serialului Girls, produs de HBO; de asemenea, este producătoarea executivă, scenarista şi regizoarea acestuia. A fost nominalizată la premiile Emmy de opt ori şi a câştigat două Globuri de Aur, inclusiv pentru Cea mai bună actriţă, pentru serialul Girls. Este prima femeie care a câştigat premiul Directors Guild of America pentru realizări în domeniul regiei de comedie. Dunham a mai scris şi regizat două filme de lung metraj (unul dintre ele este Tiny Furniture, 2010) şi colaborează cu The New Yorker. Din 2016 este gazda podcastului Woman of the Hour și scrie pentru Lenny Letter. Trăieşte şi lucrează în Brooklyn, New York.

Joana Avillez este illustrator şi autoarea cărţii Life Dressing – povestea a două femei care trăiesc din şi pentru modă. Lucrările sale artistice au fost publicate în The New York Times, New York şi în The Wall Street Journal.

Vă invităm să participaţi la concurs!

 

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells