Cars 2 preia conducerea în box-office-ul american

de Cristina Grigore în 27 Iun 2011
Cars 2 preia conducerea în box-office-ul american

Cars 2 şi Bad Teacher au debutat în acest week-end în box-office-ul american, iar în timp ce evoluţia lui Fulger McQueen şi a prietenilor săi a fost satisfăcătoare, cea a lui Bad Teacher a depăşit previziunile specialiştilor, conform datelor preluate de pe BoxOfficeMojo.

Primul sequel de animaţie al Pixar cu alte personaje în prim plan decât jucăriile a debutat în forţă, devansând, după prima zi pe marele ecran, toate celelalte titluri ale studiourilor, mai puţin Toy Story 3.

“Acceleraţia” peliculei a slăbit însă spre sfârşitul celor trei zile de la lansare, nereuşind să treacă de 70 de milioane de dolari. Cele 68 de milioane aduse de aventurile în lumea spionajului ale unora dintre cele mai îndrăgite personaje de către copii, situează Cars 2 pe locul 5 între cele mai de succes lansări ale Pixar după Toy Story 3 (110,3 milioane), The Incredibles (70,5 milioane), Finding Nemo (70,3 milioane) şi Up (68,1 milioane).

Animaţia Pixar este urmată la box-office de filmul în care Cameron Diaz este Profă rea, dar buuună (Bad Teacher), un neaşteptat succes al Sony Pictures, ale căror estimări se situau la 20 de milioane, cât a fost de altfel şi bugetul de producţie. Comedia a avut însă încasări de 31 de milioane de dolari, un salt notabil pentru Diaz, care a apărut anul trecut în Knight and Day – 20,1 de milioane de dolari încasări la un buget de 117 milioane.

Încasările lui Green Lantern, aflat în top pe locul 3, au scăzut considerabil de la debut, ajungând, la sfârșitul săptămânii, la 18,3 milioane. Pe 4 se află Super 8 (12,1 milioane), iar pe 5 comedia lui Jim Carrey, Mr. Popper’s Penguins (10,3 milioane de dolari).

Pe 6 găsim X-Men: First Class (6,6 milioane), urmat de The Hangover Part II pe 7 (5,9 milioane) şi de Bridesmaides pe 8 (5,4 milioane). Ultimele două locuri ale clasamentului revin lui Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides (4,7 milioane) şi Midnight in Paris (4,5 milioane).

Box-office-ul week-end-ului următor va fi dominat de Transformers: Dark of the Moon (3D şi IMAX), cea de-a treia parte a seriei, care este de aşteptat că va pune în umbră debutul record al anului trecut al lui The Twilight Saga: Eclipse, de 64,8 milioane.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 27 iunie 2011 16:16
Este o animatie reusita.Abia astept sa o vad.
Vorador pe 27 iunie 2011 20:45
Am auzit ca va fi cea mai slaba animatie de la Pixar,criticii asa spun.
alex_il_fenomeno pe 28 iunie 2011 11:07
cred ca este buna , avand in vedere ca deja s-a instalat pe locul 1 !
TeroareaNordului pe 28 iunie 2011 17:43
O vazut criticii in apa de la budă că o sa fie o animație slaba!
Krakatau pe 29 iunie 2011 03:08
Mie unuia nu mi-a placut in mod seosebit nici primul Cars. Si cum sechelele astea sunt mai slabute decat originalele, ma astept s-o cam dea in gropi. Oricum, il voi vedea, cand o fi bluray.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells