Carismaticul Pierce Brosnan

de Ştefan Dobroiu în 30 Oct 2012
Carismaticul Pierce Brosnan

Unul dintre cei mai bancabili actori din Marea Britanie, Pierce Brosnan e de văzut pe marile ecrane de vineri, în comedia romantică Te iubesc oricum. În cinstea acestei reîntâlniri cu unul dintre actorii cu cel mai mare lipici la sexul frumos, iată un material despre succesele din cariera lui Brosnan, dar şi cu proiectele sale de viitor.

Noi am făcut cunoştinţă cu Brosnan relativ târziu, când serialul Remington Steele a fost difuzat şi în România. Este şi apariţia care îl va face faimos pe Brosnan în Statele Unite, unde capătă statut de star datorită celor cinci sezoane ale serialului cu detectivi, considerat şi sursă de inspiraţie pentru mult mai cunoscutul Maddie şi David, cu Bruce Willis şi Cybill Shepherd. Difuzat între 1982 şi 1987, serialul va isca şi primele comentarii cu privire la o posibilă apariţie a lui Brosnan în rolul lui James Bond: cei de la Washington Post au scris că actorul "are tot ce-i trebuie pentru un James Bond tânăr".

Dacă nu ai văzut Remington Steele, atunci probabil ai văzut Omul care tunde iarba/The Lawnmower Man, horror inspirat de o povestire a lui Stephen King şi difuzat cu încăpăţânare de firmele de cablu apărute ca ciupercile după ploie în România post-revoluţionară. Brosnan îl interpretează pe Lawrence Angelo, un om de ştinţă care încearcă să mărească inteligenţa chimpanzeilor. Angelo va ajunge să facă experimente, cu triste consecinţe, şi pe un tânăr din vecini cu probleme evidente de învăţare. Fără a fi primit foarte bine de critică, SF-ul va ajunge să capete statut de film-cult, ajungând să aibă încasări de trei ori mai mari decât bugetul.

Un rol secundar în Doamna Doubtfire, tăticul nostru trăsnit, giganticul succes de casă (450 de milioane de dolari încasate la un buget de 25 de milioane şi al doilea cel mai bun popular film al anului, după Jurassic Park) îl prezintă unei noi categorii de public, dar faima internaţională vine o dată cu gadget-urile agentului 007.

Prima întâlnire a lui Brosnan cu producătorii celei longevive francize din istorie a avut loc în 1980, în timpul filmărilor la For Your Eyes Only, din a cărui distribuţie făcea parte şi soţia lui, Cassandra Harris (aceasta va muri de cancer un deceniu mai târziu). Actorul ar fi trebuit să-l înlocuiască pe Roger Moore în rolul lui Bond, dar o revitalizare a serialului Remington Steele îl va constrânge să refuze. După două filme cu Timothy Dalton, The Living Daylights şi Licence to Kill, franciza ia o pauză şi se relansează cu Brosnan în rolul principal în 1995.

GoldenEye, al 17-lea film Bond, se lansează în noiembrie 1995 şi ajunge al patrulea cel mai de succes film al anului, cu peste 350 de milioane de dolari încasate în întreaga lume. Brosnan este considerat un Bond perfect, şarmant, galant şi letal, dar în acelaşi timp vulnerabil şi mult mai credibil din punct de vedere psihologic decât predecesorii săi. Întreaga lume este la picioarele actorului acum, iar el se va grăbi să profite de lauri înfiinţând compania de producţie Irish DreamTime, cu care lansează The Thomas Crown Affair, apreciat de public şi critică şi aflat încontinuu în cărţi pentru un sequel.

În următorii şanse ani, Pierce Brosnan interpretează de alte trei ori rolul lui Bond, alternând împuşcăturile şi exploziile din franciza EON Productions cu proiecte mai variate şi mai personale, realizate prin propria companie de producţie. Despărţirea de franciză va fi întrucâtva amară, provocată şi de relativul eşec de critică al lui Die Another Day.

După Bond face senzaţie în The Matador, iar în 2008 Mamma Mia!, muzicalul cu Meryl Streep, Amanda Seyfried şi Colin Firth, devine cel mai mare succes de casă britanic din toate timpurile. Puţini au fost cei care i-au lăudat vocea lui Brosnan, dar asta nu înseamnă deloc că Mamma Mia! nu e unul dintre succesele categorice ale carierei sale. În 2010, The Ghost Writer, thriller politic regizat de Roman Polanski, este bine primit la festivalul de la Berlin, unde primeşte şi premiul de regie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 29 noiembrie 2012 16:14
a fost un James Bond apreciabil, iar in restul filmelor a facut roluri implacabile.
dido pe 25 ianuarie 2013 17:26
'' Brosnan este considerat un Bond perfect, şarmant, galant şi letal, dar în acelaşi timp vulnerabil şi mult mai credibil din punct de vedere psihologic decât predecesorii săi"
Foarte adevarat!Din pacate in prezent Daniel Craig a adus un suflu teribil de rece personajului James Bond...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells