Caravana Filmelor NexT, prin 10 orașe din țară, între 30 iulie și 23 august

de Cinemagia în 26 Iul 2016
Piatra Neamț, primul oraș de pe traseul de anul acesta

Caravana Filmelor NexT este pregătită să pornească în aventura ce o va purta prin 10 orașe din țară, unde cinefilii au întalnire cu cele mai noi și premiate scurtmetraje de la Festivalul Internațional de Film NexT, între 30 iulie și 23 august. Caravana ajunge la Piatra Neamț, primul oraș de pe traseul de anul acesta, și oprește la Ștrandul Tineretului, unde spectatorii își pot întinde păturile pe iarbă verde pentru cinema in aer liber. Pentru al treilea an în care Caravana Filmelor NexT se află la Piatra Neamț, timp de două seri, pe 30 și 31 iulie, spectatorii se pot bucura împreună de 11 filmele scurte din cele doua programe: NexT Romanian Shorts și Best of NexT.

Traseul Caravanei NexT

După Piatra Neamț, traseul continuă la Iași (2 – 3 august, Palas Parc), Vatra Dornei (5 – 6 august, Parcul Municipal), Cluj-Napoca (8 – 9 august, Iulius Parc), Brașov (11 – 12 august, Aleea de sub Tâmpa), Sfântu Gheorghe (13 – 14 august, Parc Elisabeta), Sinaia (15 – 16 august, Parc Dimitrie Ghica), Timișoara (17 - 18 august), Arad (19 – 20 august, Parcul Eminescu), Oradea (22 – 23 august, Parcul Cetății). .

Pentru sâmbătă, 30 iulie, Caravana Filmelor NexT a pregătit la Piatra Neamț o seară dedicată filmelor românești: NexT Romanian Shorts – cele mai aplaudate 6 scurtmetraje românești de la ediția din 2016 a festivalului. Pline de fantezie, cu zvâc și cu lipici la public:

  • Prăjitorul de pâine/Toaster (regia Cristian Pop, România, 2015, 16')

Lipsit de experiență, un tânăr se lovește mai devreme decât și-ar fi dorit de aspectele dure ale vieții. Drumul către maturitate presupune o alegere greu de făcut. Cine va învinge: prăjitorul de pâine sau bicicleta?

Te mai uiţi şi la om/Second Look, (regia Ana Maria Comănescu, România, 2015, 23'). Radu şi Mădălina, doi tineri îndrăgostiţi, se duc în vizită la părinţii ei. Pe drum iau un autostopist cu care se împrietenesc.

  • Vacanţă la ţară/Summer Break (regia Andrei Tănase, România/Germania, 2015, 22') 

Mircea îşi petrece vacanţa de vară împreună cu vărul său Denis, la ţară, la bunici. Fiind obişnuiţi cu viaţa de la oraş, cei doi adolescenţi se plictisesc repede şi decid să facă „crop circles” îan lanul de grâu al vecinului.

Azi nu/Not Today (regia Cristina Iliescu, România, 2014, 14'). Iulia, Tudor şi fetiţa lor de trei ani, Maria, se întorc din vacanța de iarnă petrecută în Austria. Par a fi o familie fără griji, dar o banală oprire la benzinărie e fatală relaţiei.

  • Dispozitiv 0068 / 0068 Sniper's Nest (regia Radu Bărbulescu, România, 2015, 20')

Un lunetist se instalează într-un apartament de la ultimele etaje pentru a asigura perimetrul pe parcursul summit-ului NATO. Acolo o descoperă pe proprietara apartamentului, o bătrână pe jumătate paralizată, care nu vorbeşte niciodată. Deodată, bătrâna îi spune lunetistului ceva ce le va schimba amândurora viaţa.

  • Paper Bag (regia Roxana Benţu, România, 2015, 12')

Dl. B se trezește vesel într-o dimineață, nerăbdător să își înceapă rutina zilnică, dar de îndată ce se întâlnește cu pisica lui dragă, realizează că nu avea să fie o zi obișnuită.

Duminică, 31 iulie, este rezervată pentru Best of NexT, cinci filme premiate și aplaudate la cele 10 ediții NexT, cu povești emoționante despre părinți și copii. De văzut și de revăzut. 

  • Mâine, Bach.../Tomorrow, Bach...(regia Mihnea Andrei Ciorică, România, 2013, 31’) 

Matei se află într-un moment de cumpănă al copilăriei sale. Datorită divorţului părinţilor săi și lipsei de înţelegere si compasiune din partea tuturor celor din jurul lui, Matei se refugiază în muzică. 

  • Junior (regia Julia Ducournau, Franța, 2011, 21’)

Justine, a.k.a. Junior, este o ştrengăriţă cu coşuri şi un umor aparte. Este doar un pic misogină. După ce este diagnosticată cu un virus stomacal, corpul ei trece printr-o metamorfoză bizară...

  • Leagănul meșterului de sicrie/The swing of the coffin maker (regia Elmar Imanov, 2012, 30’)

Azerbaidjan. Yagub trăiește împreună cu fiul său adult, Musa, într-o casă mică, într-un loc pustiu. Duc o viaţă solitară. Musa, întârziat mintal și mișcându-se greoi, îl ajută pe tatăl său la muncă.

  • Aglaée (regia Rudi Rosenberg, Franța, 2010, 19’)

În curtea şcolii, Benoit pierde un pariu cu unul dintre prietenii săi. Drept pedeapsă, trebuie să o invite pe Aglaée, o elevă cu handicap, să iasă împreună cu el.

  • Excursie/Excursion (regia Adrian Sitaru, România, 2013, 19’).

După ce află că extratereștrii au aterizat în România, Eugen, de 9 ani, fură o cameră video din magazinul unde tatăl său este angajat ca paznic și începe să își filmeze viața de zi cu zi. Curând, copilul dispare în mod misterios. Când micuțul este găsit, imaginile filmate sunt interpretate în mod greșit de către mass-media.

Cea de-a treia ediție a evenimentului continuă misiunea Caravanei de a aduce filmele NexT mai aproape de un public nou, din afara Bucureștiului, în orașe unde filmele de scurtmetraj sunt rareori difuzate, iar opțiunea cinematografelor în aer liber lipsește. Şi în acest an, accesul la proiecţiile din cadrul Caravanei Filmelor NexT este gratuit.

Programul complet al caravanei poate fi accesat pe: http://caravananext.ro/. Călătoria Caravanei Filmelor NexT pe pagina de Fb:  https://www.facebook.com/caravananext/. Caravana Filmelor NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT. Cu sprijinul: Centrul National al Cinematografiei. Parteneri: Peste Vale, Shorts TV, Blurry Projection, Ihamac.ro. Parteneri media: Radio21, Radio România Cultural, Zile și Nopți, Mediafax, Cinemagia, CinemaRx, Sub25.ro, Aarc.ro, Decât O Revistă, Feeder.ro, Business Review, Cineamator. Parteneri media locali Piatra-Neamț: Impact FM, Ziar Piatra Neamț, TVR Iași, TELE M

 

 

 

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells