Cannibal, în competiţie la San Sebastian

25 Iul 2013
Olimpia Melinte apare în dublu rol în această producţie Libra Film

Una dintre cele mai recente producţii de film din portofoliul companiei Libra Film, Cannibal (r. Manuel Martin Cuenca), va fi prezentată în selecţia oficială a celei de-a 61-a ediţii a Festivalului de Film de la San Sebastian (20-28 septembrie).

Organizat pentru prima oară în 1953, Festivalul de Film de la San Sebastian este un festival de clasa A, conform clasificărilor FIAPF şi unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lume. De-a lungul timpului, aici au fost difuzate în premieră filme precum Vertigo, în regia lui Alfred Hitchcock, Melinda and Melinda, de Woody Allen sau Star Wars.

Alături de filmul regizorului Manuel Martin Cuenca, din selecţia oficială a festivalului mai fac parte titluri precum Enemy (r. Denis Villeneuve), Las Brujas de Zugarramurdi (r. Alex de la Iglesia), Vivir es Fácil con Los Ojos Cerrados (r. David Trueba) sau La Herida, debutul regizoral al lui Fernando Franco, editorul filmului Blancanieves.

Avându-i în distribuţie pe Antonio de la Torre şi Olimpia Melinte, Cannibal prezintă strania poveste de dragoste dintre un croitor respectat din Granada şi două surori gemene. Actriţa Olimpia Melinte face un dublu rol excepţional, impunându-se drept una din marile revelaţii actoriceşti ale anului.

Olimpia Melinte a fost descoperită de regizorul Mircea Daneliuc în filmul său Cele ce plutesc şi a jucat un rol important în producţia italiană Sette Opere di Misericordia. (r. Gianluca De Serio, Massimiliano De Serio).

Înainte de San Sebastian, Cannibal va fi prezentat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Toronto (5-15 septembrie).

Cannibal este o co-producţie Spania-România-Franţa-Rusia.

Exploreaza subiecte similare:

Manuel Martin Cuenca, Olimpia Melinte, Antonio de la Torre

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 26 iulie 2013 11:28
Vom vedea acest film si n Romania...
alex_il_fenomeno pe 3 august 2013 13:49
Foarte bine, din nou suntem pusi intr-o lumina buna... Asteptam si filmul de asemenea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells