Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, al regizorului Corneliu Porumboiu, cu Bogdan Dumitrache (foto) protagonist, a fost proiectat vineri la Locarno, în principala secţiune competiţională a festivalului; în weekend, cronicile la filmul românesc care ar putea aduce Leopardul de Aur României nu au întârziat să apară, presa de specialitate fiind deja divizată între entuziaşti şi rezervaţi.
Tonul general al cronicarului de la The Hollywood Reporter este unul entuziast. „Filmul lui Porumboiu - încă nu un clasic, dar în orice caz un film românesc de artă, unul provocator cu siguranţă”. Apoi concluzia „A fost sau n-a fost? şi Poliţist, adjectiv îşi propuneau să investigheze lumea sensurilor şi a cuvintelor. Totuşi, cea de-a treia producţie investighează gramatica filmului prin cadrele lungi, aproape imobile, ce constituie marca regizorului, cadre împinse către o nouă extremă, cu un film de 89 de minute turnat din numai 20 de cadre”. O concluzie similară este trasă şi de IndieWire: „Cu primele sale doua filme, A fost sau n-a fost şi Politist, adjectiv, Porumboiu a excelat în atingerea vârfului estetic al Noului Val Românesc, în cea mai pură formă. Totuşi, cel de-al treilea film al său face primele două să pară de-a dreptul escapiste”.
Criticul român mutat în America Dan Făinaru notează în Screen Daily : „filmat într-un cadru monoton, anonim, în maşină, într-un apartament, într-un restaurant, la colţul străzii sau într-un hol de hotel, cu personaje angajate în conversaţii pseudo-filosofice, care ar trebui să umple vidul dintre două persoane ce au prea puţine în comun pe lângă sexul fără pasiune, acest film dezbracă de iluzii lumea din spatele camerei de filmat şi nu face concesii nici protagoniştilor, nici lumii filmului în ansamblu”.
Eric Kohn de la Indiewire scrie că „jocul este esenţial în marcarea secvenţelor şi în legarea împreună a acestora. Paul, ca personaj, este o creaţie atent realizată, genul de vizionar pierdut în pretenţiile proprii, genul care s-ar putea regăsi în filmele regizorului coreean Hong Sang-soo”.
Michael Pattison a scris pe slantmagazine.com: „ultimul lucru la care ne aşteptăm de la un regizor, pe atât de talentat pe cât este Porumboiu, e acest gen de profesiune de credinţă - şi cu atât mai puţin una venită retrospectiv. Interesul său pentru dialectică rămâne valabil, însă ce spune filmul său despre artă, ceva care să nu fi fost spus deja de un Abbas Kiarostami, sau - mai recent - de un Nuri Bilge Ceylan?”.
Pe de altă parte, Adam Cook notează pe mubi.com: „Comedia cu ritm lent a lui Corneliu Porumboiu, uscată ca iasca şi strict intelectuală, poate aduce satisfacţii spectatorului chiar dacă are un univers limitat - pentru că, într-adevăr, subiectul este limitat la lumea filmului, atât în formă cât şi în conţinut. Există în film o conştientizare a Noului Val Românesc, cu Porumboiu care ironizează, puţin, cadrele lungi, completându-le cu decoruri anemice şi cu concluzii asupra lui însuşi. Tehnica aceasta este, totuşi, un exerciţiu teoretic fără un rezultat concret. Cu ce îmbogăţeşte, ea, cinematograful?”.
Un obişnuit al festivalului de la Cannes, Corneliu Porumboiu a fost selecţionat anul acesta în principala secţiune competiţională a Festivalului de film de la Locarno, dar şi la Sarajevo. Povestea lui Paul (Bogdan Dumitrache), un tânăr regizor care e pe cale să facă un nou film, şi a relaţiei cu una dintre actriţe, concurează pentru Leopardul de Aur, dar şi pentru The Heart of Sarajevo. Paul începe o aventură cu o actriţă distribuită într-un rol secundar, după care decide să introducă în film o scenă de nuditate special pentru ea. Filmul abordează o premisă aparent clişeistică şi îi dă o turnură logică, una completată de ţigări şi de umor absurd, descrie THR filmul. Porumboiu începe cu un cadru care durează „cât o întreagă rolă de film”, un cadru filmat de pe bancheta din spate. Şoferul se dovedeşte a fi regizorul, Paul (Bogdan Dumitrache), iar pasagera, Alina (Diana Avrămuţ). Acesta îi explică faptul că a ales să filmeze pe peliculă deoarece aceasta îl limitează la 11 minute pentru fiecare cadru, datorită lungimii peliculei, pe când - dacă ar fi filmat pe digital - nu ar fi avut limită de lungime şi efectul ar fi fost pierdut, deşi rezultatul ar fi fost mai veridic. „Prezenţa meta-textuală a regizorului în film este vizibilă”, relatează THR, „întrucât personajul Paul explică tehnicile pe care Porumboiu însuşi le foloseşte, făcând un film despre un film” .
Una din scenele repetate, în care regizorul-personaj din film şi Alina, actriţa, exersează scena de nuditate se petrece în două cadre diferite, lungi de câte 10 minute, dintre care cea de-a doua a fost filmată chiar pe platou. „Arată câtă minuţiozitate, artificialitate şi atenţie necesită ceva ce ar trebui să fie veridic şi natural. Însă, după cum actorii înşişi rămân purtătorii de cuvânt ai lui Porumboiu şi nu personalităţi de sine stătătoare şi personaje realiste, mare parte din film pare să fie tangenţială subiectului, inclusiv o lungă scenă care are loc într-un restaurant, unde se discută influenţa beţişoarelor asupra bucătăriei chinezeşti. Scena este discutată în stilul deja comun al regizorului, o filosofie uşor absurdă asupra lumii”, notează Boyd van Hoeij pentru THR.
Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism a fost achiziţionat de Wild Bunch şi va avea premiera în România până la finalul anului.
Părerea ta
Spune-ţi părerea