Am anunţat zilele trecute că Jack şi Jill, comedia din 2011 a lui Adam Sandler, a "reuşit" o "victorie" fără precedent în istoria Zmeurelor de Aur, premiile care "onorează" cele mai proaste producţii cinematografile ale anului. Acordate pentru prima oară pe 1 aprilie (până acum erau anunţate cu o zi înainte de Oscaruri), Zmeurele s-au strâns grămadă în poala lui Sandler: filmul său a câştigat nu mai puţin de zece trofee.
Chiar dacă Jack and Jill a devenit astfel cel mai prost film din istoria de trei decenii a Zmeurelor, Sandler are parte de o concurenţă semnificativă în atenţia grupului de 650 de persoane care votează pentru puţin onorantele premii. Iată-i mai jos pe cei profilici câştigători ai trofeului din anii anteriori.
Sylvester Stallone a câştigat trofeul de mai multe ori decât te-ai fi aşteptat, începând acum aproape trei decenii, cand o "încasa" pentru Rhinestone. În 1985 reuşea să câştige câte trei premii (cel mai prost actor, regizor şi scenarist) pentru Rambo II şi Rocky IV, iar în 1988 era doar cel mai prost actor pentru Rambo III. Nicio grijă, lucrurile se îmbunătăţesc la sfârşitul anilor '80, când Stallone este ales de nemilosul juriu al Zmeurelor drept Cel mai prost actor al decadei. Actorul revine în atenţie în 1992 pentru Stai, că trage mama! şi doi ani mai târziu împarte premiul pentru Cel mai prost cuplu cu Sharon Stone, pentru Specialistul. Cel mai dureros a fost la sfârşitul anilor '90, când Sly ia acasă trofeul de Cel mai prost actor al secolului (pentru "95% din tot ce a făcut în carieră", au comentat maliţios organizatorii galei Zmeura de Aur).
Contracandidatul cel mai serios al lui Stallone este Kevin Costner, cu şase premii câştigate (din 16 nominalizări) până în acest moment, reprezentând, probabil, unul dintre motivele pentru care Costner este acum mai interesat de muzică decât de film.
Nu o să fie o surpriză laureata absolută la Cea mai proastă actriţă: Madonna! Cu nouă Zmeure din 15 nominalizări. Ultima oară Madonna a fost Cea mai proastă actriţă într-un rol secundar în Die Another Day (2002), premiu dublat de încă două pentru Swept Away. Shanghai Surprise, Who's That Girl?, Body of Evidence şi The Next Best Thing i-au adus toate Madonnei acelaşi premiu, iar la sfârşitul mileniului a devenit echivalentul feminin al lui Stallone: cea mai proastă actriţă a secolului. Bo Derek este a doua cea mai luată în vizor actriţă de către Zmeure, cu şase trofee din 11 nominalizări.
Până la Jack şi Jill, cel mai prost film al tuturor timpurilor a fost I Know Who Killed Me, thrillerul în care Lindsay Lohan juca rolul dublul al unor surori gemene. Filmul câştiga în 2008 opt Zmeure.
Cine crezi tu că merită Zmeura de Aur pentru Cel mai prost actor din toate timpurile?

Părerea ta
Spune-ţi părereaAdam Sandler mai nou de la Don't mess with Zohan a scos numai tampenii. Expeceptie fac Jost go with it si Bed time stories. E cel mai bun dintre ultimele lui filme (asa numitele comedii). Mai Eddie Murphy care mai nou scoate un film mai prost decat altul. Dar s-a mai scos cu Tower heist. In rest...
categoria regizor: SERGIU NICOLAESCU -POKER
categoria actrita:ANA ULARU -PT TOT CE A JUCAT
cel mai prost scenariu:LOVERBOY
cel mai prost sunet :AURORA
cea mai slaba imagine:AURORA