Călin Peter Netzer dezvoltă Ana, mon amour

de Ştefan Dobroiu în 4 Sep 2014
Proiectul se va filma în a doua jumătate a lui 2015 şi va fi lansat în 2016

După ce a câştigat Ursul de Aur la Berlin în 2013 cu lăudatul Poziţia copilului, Călin Peter Netzer dezvoltă proiectul Ana, mon amour, tot o producţie Parada Film. Ana, mon amour, inspirat de un romanul "Luminiţa, mon amour" al lui Cezar-Paul Bădescu, va începe filmările în a doua jumătate a anului viitor şi va putea fi văzut în România, probabil după o participare într-un festival important, în cursul anului 2016. Filmările vor dura zece săptămâni.

„Ana, mon amour este un film al situaţiilor de criză dintr-un cuplu, al dependenţelor şi al raporturilor de forţe dintre doi parteneri. Scenariul (...) realizează o analiză detaliată a unei relaţii de cuplu disfuncţionale, în care se reflectă indivizii cu problemele lor psihice, dar şi societatea în care trăiesc, religia şi mentalităţile colective”, a declarat pentru Cinemagia Oana Kelemen, producătoarea filmului.

Proiectul va avea nevoie de un buget de aproximativ nouă milioane de lei (două milioane de euro), Parada Film având nevoie de colaborări cu producători importanţi din Europa pentru a duce la bun sfârşit o producţie costisitoare. Ana, mon amour, unul dintre cele mai scumpe filme realizate în România după Revoluţie, a găsit deja doi producători din Germania şi Franţa.

Peter Călin Netzer nu a ales încă actorii pentru film, casting-ul urmând să înceapă în această lună.

Producătoarea proiectului, Oana Kelemen, a declarat pentru Cinemagia că una din marile provocări ale noului film sunt „secvenţele complicate din cauza prezenţei în cadru a multor personalităţi publice importante şi greu de accesat, a utilizării machiajului special şi a numărului mare de figuranţi”. Reamintim că Netzer a fost primul regizor din România care a convins o personalitate importantă a vieţii politice să apară într-un film: este vorba de fostul preşedinte Ion Iliescu şi de apariţia sa într-o secvenţă din producţia Medalia de onoare.

În prezent echipa de producţie aşteaptă rezultatele concursului de scenarii organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei, unde proiectul ar putea primi o finanţare vitală pentru strângerea bugetului generos şi pentru atragerea unor companii producătoare din alte ţări.

Ana, mon amour este al patrulea lungmetraj al regizorului, după Maria (2003), Medalia de onoare (2009) şi Poziţia copilului (2013). Poziţia copilului, lansat la începutul lunii martie 2013, la doar câteva săptămâni de la primirea Ursului de Aur, a devenit cel mai popular film românesc din ultimul deceniu, terminându-şi circuitul din cinematografe cu 117.000 de bilete vândute.

Exploreaza subiecte similare:

Călin Peter Netzer, Poziţia copilului, Oana Kelemen, Medalia de onoare

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells