Călătoria de-a lungul Pacificului alături de „Vaiana” începe în data de 25 noiembrie

de Cinemagia în 17 Nov 2016
Filmul „Vaiana” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 25 noiembrie 2016, în format 2D & 3D, varianta dublată

Acum trei mii de ani, cei mai buni marinari din lume au călătorit de-a lungul vastului Pacific, descoperind nenumăratele insule din Oceania. Dar, apoi, timp de un mileniu, cursele lor s-au oprit – şi nimeni nu ştie nici până astăzi de ce. Studiourile Walt Disney Animation prezintă „Vaiana”, o aventură extraordinară de animaţie, despre o adolescentă îndrăzneaţă care pleacă pe mare într-o misiune, pentru a-şi demonstra că poate fi un maestru al descoperirilor de noi locuri şi a îndeplini misiunea strămoşilor săi. Pe timpul călătoriei sale, Vaiana îl întâlneşte pe cândva măreţul semi-zeu Maui. Împreună, vor traversa oceanul într-o călătorie plină de acţiune, pe timpul căreia vor întâlni creaturi feroce enorme şi situaţii imposibile.

„Vaiana este fiica în vârstă de 16 ani a conducătorului Motunui”, spune regizorul Ron Clements. „Este curajoasă, hotărâtă, miloasă şi foarte inteligentă. Are o atitudine de tipul «niciodată să nu spui niciodată» şi o conexiune extrem de profundă cu oceanul.” Iar regizorul John Musker adaugă: „E neliniştitor şi de neînţeles pentru ea de ce poporul ei nu merge dincolo de reciful care le înconjoară insula, cu atât mai mult cu cât ea a fost atrasă de ocean întreaga ei viaţă.”

Povestea este inspirată în parte din istoriile orale ale oamenilor şi ale culturilor din Oceania, unde realizatorii filmului au călătorit pentru a învăţa cât mai multe cu putinţă. Vreme de secole, cei mai mari navigatori din lume au explorat cu măiestrie vastul Pacific, descoperind multe insule din Oceania. Dar apoi, cu aproximativ 3,000 de ani în urmă, aceste călătorii au încetat timp de un mileniu, şi deşi există nenumărate teorii de ce s-a întâmplat acest lucru, nimeni nu ştie cu exactitate motivele. „Nagivarea – găsirea drumului – reprezintă o parte extrem de importantă din cultura Pacificului. Polinezienii străvechi îşi croiau drum peste mări, găsind calea de la insulă la insulă, fără a folosi instrumente moderne, ci doar cunoştinţele pe care le aveau legate de natură, de stele, de valuri şi de curenţi”, spune Musker.

Iar Clements completează: „Am auzit de multe ori de la oameni pe care i-am întâlnit în călătoriile noastre în insulele Pacificului că oceanul nu separă insulele, ci le conectează. Călătoriile pe apă reprezintă o sursă reală de mândrie pentru locuitorii din Pacific, sunt o parte din identitatea lor. Ei erau – şi continuă să fie – cei mai mari exploratori din toate timpurile. Iar simţul de a-ţi găsi drumul nu e doar unul foarte sofisticat, ci şi miraculos.”

„Acea mândrie în tradiţiile lor culturale şi acel simţ al legăturii cu oceanul au devenit elemente centrale ale poveştii. De aceea protagonista, şi filmul, se numesc «Vaiana», cuvânt care înseamnă apă/ocean în multe limbi din Polinezia”, spune producătorul executiv John Lasseter. Există nenumărate teorii, însă nimeni nu este sigur de ce a avut loc această pauză de 1,000 de ani, în care explorările au fost oprite, pentru a fi reluate acum 2,000 de ani, când au dus la descoperirea Tahiti, Hawai‘i şi Aotearoa (Noua Zeelandă). Această renaştere – şi explicaţiile posibile din spatele ei – au aprins imaginaţia creatorilor de film. „În povestea noastră, eroina principală, Vaiana, este o prezenţă simbolică, stând chiar în inima reapariţiei căutării de drumuri şi explorării”, spune Musker.

Filmul este regizat de echipa renumită formată din Ron Clements şi John Musker care au mai regizat şi „Mica Sirenă”, „Aladdin”, „Prinţesa şi Broscoiul”, şi produs de Osnat Shurer, care este cunoscut pentru „Lifted” şi „One Man Band”.

 

Despre Forum Film România

Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, Lionsgate, Weinstein, FilmNation şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

 

Exploreaza subiecte similare:

Moana

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells