O săptămână plină de thrillere se anunţă la Universal Channel, începând cu 15 iunie. Filmele aduc în centrul atenţiei figuri celebre de la Hollywood, precum Denzel Washington, Ben Affleck, Charlize Theron, Ryan Phillippe, Benicio Del Toro, Gene Hackman, Tommy Lee Jones şi Luke Perry.
Iată după ce program vor fi difuzate filmele de acţiune
PREMIERĂ: Calea armelor (The Way of the Gun) - sâmbătă, 20 iunie, de la 22.00
Doi infractori o răpesc pe mama-surogat a copilului unui gangster, dar trebuie apoi să lupte cu un trio de asasini plătiţi, trimişi să îi ucidă.
Anul producţiei: 2000
Distribuţie: Benicio del Toro, James Caan, Taye Diggs
Camarazi de război (Band of Brothers) - În fiecare luni de la 22.00
Mini-serie premiată cu Emmy, derulată în timpul celui de-al doilea război mondial şi adaptată după cartea cu acelaşi nume a istoricului Stephen Ambrose. Urmărim experienţele prin care trece Compania Easy (sau E), o unitate de infanterie americană, de la stagiul de instrucţie din Georgia până la implicarea directă în câteva dintre cele mai importante bătălii ale celui de-al doilea război mondial.
Co-produsă de Tom Hanks şi Steven Spielberg, mini-seria prezintă vedete precum Damian Lewis, James McAvoy şi Donnie Wahlberg.
Pachetul (The Package) - Marţi, 16 iunie, de la 22.00
Un ofiţer de carieră este prins într-o conspiraţie militară când primeşte misiunea de a însoţi un prizonier din Europa până în SUA.
Anul producţiei: 1989
Distribuţie: Gene Hackman, Tommy Lee Jones, Pam Grier
Cacealmaua încornoraţilor (Reindeer Games) - Miercuri, 17 iunie, de la 22.00
Thriller despre o schimbare de identitate, cu Ben Affleck. Un fost deţinut preia identitatea colegului său de celulă şi e atras într-o bandă brutală.
Anul producţiei: 2000
Actori: Ben Affleck, Charlize Theron, Gary Sinise
Valul ucigaş (Crimson Tide) - Joi, 18 iunie, de la 22.00
Existând riscul lansării unei rachete nucleare ruseşti, căpitanul Ramsay îşi pregăteşte submarinul nuclear.
Anul producţiei: 1995
Distribuţie: Gene Hackman, Denzel Washington
Duşmanul (The Enemy) - Vineri, 19 iunie, de la 00.00
Un agent CIA şi un genetician luptă să protejeze o armă biologică mortală, care riscă să cadă în mâini nepotrivite când inventatorul său e răpit.
Anul producţiei: 2001
Distribuţie: Luke Perry, Olivia D'Abo

Părerea ta
Spune-ţi părerea