Cabin in the Woods, filmul lui Joss Whedon şi Chris Hemsworth, inclus într-un parc de distracţii horror al Universal

de Cristina Grigore în 3 Iul 2013
Atracţia inspirată din film va avea forma unui labirint populat cu monştri

Cabin in the Woods, filmul scris de Joss Whedon, regizat de Drew Goddard şi cu distribuţia condusă de starul lui Thor, Chris Hemsworth, va fi inclus în Nopţile Horror de Halloween, eveniment anual ce are loc în parcul de distracţii tematice ale studiourilor Universal din Orlando.

Potrivit TheHollywoodReporter.com, atracţia inspirată din film va avea forma unui labirint şi va beneficia de un scurt scenariu la scrierea căruia a participat şi Drew Goddard. „Mi-am dorit întotdeauna să văd ‚Cabana’ existând şi în afara filmului”, a spus el. „Şi nu-mi pot imagina o modalitate mai potrivită decât realizarea unui labirint pentru ceea ce ne-am dorit să extragem din film”.

Studiourile Universal au menţionat şi faptul că în afară de creaturile văzute în film, atracţia inspirată din The Cabin in the Woods vine la pachet şi cu unii dintre clasicii monştri Universal ce există deja în parcul de distracții. „Vom construi cabina în întregime”, a spus compania. „Va trebui să mergi printr-o pădure pentru a ajunge acolo. Vei intra în cabină. Vei putea vizita şi celulele cubice”, se mai menţionează în comunicatul studiourilor.

Labirintul Cabin in the Woods va fi deschis în nopţile dintre 20 septembrie şi 2 noiembrie.

Exploreaza subiecte similare:

The Cabin in the Woods, Joss Whedon, Drew Goddard, Chris Hemsworth

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 3 iulie 2013 14:03
Uau! Ce idee inedita...
darayawaus pe 7 iulie 2013 16:10
Un horror atat de bun era de asteptat sa lase urme.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells