Burn After Reading, de la Venetia in Romania

de Stefan Dobroiu în 28 Iul 2008
Burn After Reading, de la Venetia in Romania

Burn After Reading, noul film al fratilor Coen, programat sa deschida festivalul de film de la Venetia, va ajunge in Romania in luna octombrie. Cu George Clooney, Brad Pitt, John Malkovich, Tilda Swinton si Frances McDormand in rolurile principale, Burn After Reading este primul film prezentat in cadrul  festivalului care ajunge la atat de scurt timp pe marile noastre ecrane. Castigatorul de anul trecut, Lust, Caution al lui Ang Lee, a fost programat sa apara in cinematografele din Romania, dar distribuitorul a renuntat la premiera, astfel incat acest frumos noir asiatic a putut fi vizionat doar in deschiderea festivalului B-EST. In 2006, castigatorul a fost Natura moarta/Sanxia haoren, care a aparut in Romania de-abia in august 2007. Brokeback Mountain, castigatorul din 2005, a intrat in cinematografele noastre la sase luni dupa castigarea Leului de Aur, ca si Atonement, filmul din deschiderea editiei 2007 a festivalului.

Burn After Reading este un slalom printre cateva lumi extrem de diferite: cea a agentilor CIA, a salilor de fitness si-a obsedatilor de un fizic perfect (chiar daca retusat pe masa de operatie), toti interconectati cu ajutorul intalnirilor cu ajutorul internetului. Mult mai lejer si comic decat No Country For Old Men, Burn After Reading spune povestea lui Ozzie Cox (John Malkovich), un agent CIA concediat din cauza problemelor sale cu bautura. Pentru a se razbuna, individul scrie niste memorii pline de detalii incomode, numai ca CD-ul pe care „arsese” textul ii este furat de propria sotie (Tilda Swinton). Uitat la sala de fitness, incomodul CD este descoperit de un antrenor (Pitt) si patroana salii (McDormand), care intentioneaza sa-l santajeze pe Cox si astfel sa faca rost de bani pentru operatii estetice. In plan ajunge sa fie implicat si Harry Pfarrer (George Clooney), amantul sotiei lui Cox, iar de aici lucrurile se cumplica asa cum numai fratii Coen stiu s-o faca. Un trailer gasiti la pagina filmului, click aici.

Foto: Brad Pitt in rolul limitatului antrenor Chad, care tocmai calculeaza cati bani ii vor aduce informatiile de pe CD.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Vorador pe 4 decembrie 2011 23:52
http://www.cinemagia.ro/stiri/burn-after-reading-de-la-venetia-in-romania-9391/

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells