Filmul începe prin a-i prezenta pe oameni şi pe monştri încercând să coexiste paşnic. „Totul pare a fi din ce în ce mai paşnic în lumea lui Drac”, spune regizorul GenndyTartakovsky.
„Dracula şi-a căpătat faima internaţională de monstru şi vampir, dar de fapt el este un familist obişnuit,” explică regizorul Genndy Tartakovsky, îi reinventează acum pe monştrii clasici Dracula, Frankenstein, Omul invizibil, Mumia, vârcolacii şi celelalte creaturi din comedia animată de mare succes Hotel Transylvania. „Jonathan şi Mavis s-au căsătorit şi au acum un băieţel, care se numeşte Dennis. Iar aceasta conduce la cea mai arzătoare întrebare a filmului: este Dennis vampir sau om? Mavis şi Johnny sunt gata să-şi accepte fiul, oricum ar fi el, dar Dracula speră în secret că Dennis este totuşi vampir. El se teme că dacă Dennis este om, atunci Mavis va dori poate să-l crească într-o lume fără monştri, părăsind hotelul. Aşa încât Drac va face tot ce-i stă în putinţă pentru a scoate colţii din Dennis”.
Condiţiile par a se înbunătăţi la Hotel Transylvania... Regulile rigide ale lui Dracula, care nu permiteau decât monştrilor accesul în hotel, au devenit mai maleabile, deschizând porţile vizitatorilor obişnuiţi. Dar, ascunzându-se în sicrie întunecoase, Drac se frământă din cauza faptului că adorabilul său nepot, Dennis, nu prea dovedeşte a avea calităţi de vampir, deşi, prin naştere, el este pe jumătate om şi pe jumătate vampir. Astfel că atunci când Mavis pleacă în vizită la socri, împreună cu Johnny – urmând să suporte un puternic şoc cultural – le cere prietenilor săi, Frank, Murray, Wayne şi Griffin să-l supună pe Dennis la o pregătire gen „cantonament pentru monştri”. Dar ei nu ştiu că demodatul şi morocănosul tată al lui Drac, Vlad, se pregăteşte să vină într-o vizită inopinată la hotel. Iar când Vlad va afla că strănepotul său nu este vampir de rasă pură şi în plus, că oamenii obişnuiţi au obţinut acces în Hotel Transylvania – lucrurile vor căpăta o turnură foarte urâtă!
Ca orice mamă iubitoare, Mavis vrea tot ce e mai bun pentru copilul ei. Oricât de mult ar iubi ea hotelul – care e singura casă pe care a cunoscut-o până acum – ea crede că, dacă Dennis ar fi om, cel mai bun loc unde ar trebui crescut ar fi printre oameni. Astfel, pentru a-i verifica apartenenţa de rasă, Mavis îl lasă pe Dennis în mâinile tatălui ei, plecând împreună cu Johnny să-i viziteze pe părinţii acestuia în oraşul lor de baştină: Santa Cruz. În timp ce ea descoperă variatele moduri în care oamenii îşi duc viaţa, începând cu cele 48 sosuri cu arome diferite şi terminând cu mini-market-urile 24/7—Drac trece prin chinurile iadului imaginându-şi viaţa fără fiica sa, situaţie care-l face să fie şi mai hotărât să-i scoată la iveală colţii lui Dennis, dându-i astfel lui Mavis temeiul pentru a rămâne la Hotel Transylvania.
Soluţia lui Drac: să organizeze o excursie, în care Drac şi camarazii lui îl vor pune la încercare pe micuţul monstru în devenire. Planurile însă se încurcă atunci când tatăl lui Drac, Vlad, le face o vizită neaşteptată.
„Vlad este un vampir de şcoală veche,” afirmă Tartakovsky. „Drac şi tatăl său au o relaţie cam încordată, confruntându-se şi certându-se mereu. Vlad îl critică, iar Drac se apără”.
Vlad este interpretat de către legendarul Mel Brooks, unul dintre puţinii actori care au câştigat toate premiile posibile (Emmy, Grammy, Oscar® şi Tony). În varianta dublată, Marcel Iureș îi dă glas lui Vlad.
Pentru deschiderea şi închiderea filmului, realizatorii au apelat la formaţia cea mai în vogă, Fifth Harmony, al cărei hit single „Worth It” a stat toată vara în topurile muzicale. Formaţia a compus special pentru acest film cântecul „I’m in Love with a Monster...”
Până la urmă, spune Tartakovsky, filmul este o distracţie perfectă de familie. „Avem tone de umor în film, numai dacă te gândeşti că avem patru generaţii Dracula sub acelaşi acoperiş, iar oamenii sunt acceptaţi acum în lumea monştrilor. Mesajul filmului este esenţial pentru că noi toţi trebuie să ne acceptăm unii pe alţii, aşa cum suntem. Aceasta e o lecţie de care noi , părinţii şi copiii, avem nevoie în fiecare zi”.
Vlad şi Dennis, noile personaje principale
Cele două personaje principale – tatăl lui Drac, Vlad, şi nepotul său, Dennis, au fost în mare opera a doi designeri, Craig Kellman şi André Medina. „Vlad a început prin a fi un monstru rece, de şcoală veche,” afirmă Kurinsky. „Când Mel Brooks i-a împrumutat vocea sa, personajul a fost modelat pe tiparul dat de personalitatea actorului. Am studiat toate filmele lui Mel Brooks ca să-i vedem trăsăturile şi expresiile feţei, ca să-i copiem gesturile şi reacţiile – iată cum arată Mel Brooks când e emoţionat, furios, sau supărat”.
Şi animaţia a fost influenţată de temperamentul şi comportamentul lui Brooks. „Felul cum citeşte Mel textul are o cadenţă pe care Genndy a luat-o drept punct de plecare pentru felul cum ne dirija pe noi în timpul filmărilor,” spune el. Mişcările celorlalte personaje sunt extrem de rapide, ele intrând şi ieşind din cadru într-o fracţiune de secundă. Mişcările lui Vlad sunt diferite. „Cu el nu ne grăbim, ne mişcăm mai încet. Personajul e mai stăpânit, aşa că şi noi îl tratăm diferit; în loc de mişcări nervoase sau excesive, el are mişcări mai fluide, oarecum mai regale”.
În alte privinţe, deşi Vlad este la fel de animat ca şi celelalte personaje, el pune probleme tehnicienilor de lumini. „În trecut, am încercat să nu folosim riduri prea adânci sau pete maronii pe faţa lui. Acum, Genndy a vrut ca Vlad să aibă multe riduri, să fie foarte bătrân,” exclamă Herbst. Ridurile sunt dificile, spune el, pentru că faţa lui trebuie să se mişte cu tot cu riduri atunci când Vlad zâmbeşte. „Zâmbetele lui sunt incredibil de largi – suprafaţa obrajilor lui se comprimă foarte mult, în timp ce buzele se întind până la urechi. Ridurile trebuie să se adapteze şi ele acestor mişcări ale feţei. În crearea acestora s-a pus o problemă: putem să-l facem să rânjească aşa de tare fără a-i strica trăsăturile şi textura? Din fericire, când am găsit designul lui Vlad, ne-am dat seama că ridurile sale rezistau să le întindem cât de mult. Mi-ar plăcea să spun că totul a fost plănuit şi bine pus la punct, dar, de fapt, totul a fost o întâmplare.”
Alt personaj cheie din film este Dennis, fiul lui Mavis şi Johnny. Imaginea lui a suportat câteva transformări dureroase: designul iniţial, pe care l-a iubit toată lumea, îl reprezenta pe Dennis cu o coamă zburlită de păr roşu, culoarea părului tatălui său.
„Aici se dovedeşte că transformarea din 2D în 3D vine odată cu experienţa”, afirmă Kurinsky. „Craig a desenat bucle în părul lui Dennis, iar nouă ne-au plăcut, dar eu am spus: ‘Cineva va trebui să se ocupe de asta.’ Acel cineva am fost eu – cel care a trebuit să imagineze mişcarea acestor bucle gigantice. Aşa că mai întâi l-am desenat pe Dennis cât de realist putea creierul meu, care nu era un computer. Apoi l-am reconstruit pe calculator, dar părul zbârlit era aşa de mare încât capul părea că nu-l va putea susţine. Dacă părul era aşa de mare ar fi însemnat că braţele lui ar fi trebuit să fie de două ori mai mari. Iar buclele i-ar fi umbrit faţa atât de tare încât ne-ar fi obligat să-l luminăm de jos. Era clar că trebuia să-i scurtăm părul, dar în acelaşi timp să păstrăm şi look-ul din designul original, de care ne îndrăgostisem”.
De fapt, problema lui Dennis era aceeaşi ca şi a celorlalte personaje, iar soluţia era şi ea aceeaşi. „Proporţiile capului lui Dennis se schimbă mereu, dar softul de simulare a mişcărilor părului nu mai ştie ce să facă în cazul ăsta,” explică Herbst. „Aşa că, la începutul fiecărei secvenţe, tehnicienii care se ocupă de animaţia părului trebuia să analizeze schimbările capului şi să ajusteze buclele în funcţie de dimensiunile feţei”...
Excursia în lumea oamenilor
Pe lângă întâmplările din lumea monştrilor, vampirii mai fac şi o excursie în lumea oamenilor în Hotel Transylvania 2. „În filmul iniţial am văzut câteva crâmpeie din lumea oamenilor, cum ar fi – oraşul Transylvania, festivalul vampirilor, un avion…” îşi aminteşte Kurinsky. “Dar nu erau decât crâmpeie din lumea oamenilor. De data aceasta lumea oamenilor e prezentată mai în amănunt pentru că mergem la Santa Cruz, California, unde îi vom întâlni pe părinţii lui Johnny. Aveam acum ocazia de a face ceva ce nu s-a mai văzut în filmul original.”
Deci Kurinsky dorea că realizeze un contrast între lumea oamenilor şi cea a monştrilor, unde totul era viu colorat – dacă lumea monştrilor era aşa, atunci lumea oamenilor trebuia să fie exact pe dos. “Dacă te uiţi la hotel, acolo predomină liniile verticale – totul este înalt şi suplu. Luminile vin de dedesubt, iar obiectele sunt toate colorate. Unghiuri neobişnuite, lungi, culori strălucitoare. Deci opusul care ar fi? Lumea oamenilor trebuie aşadar să fie orizontală, uniform iluminată şi să aibă culori foarte şterse.”
Kurinsky spune că obiectele comune sunt perfecte pentru temele filmului. „Johnny se duce acasă împreună cu Mavis, iar noi descoperim că el este ciudatul familiei,” explică el. “Am vrut să creez un mediu în care ei amândoi să iasă în evidenţă în lumea oamenilor. Casele şi interiorul casei părinteşti au culori neutre – atunci când Johnny şi Mavis intră pe uşă, cămaşa lui, rochia ei neagră şi părul ei apretat ies în evidenţă. Părinţii lui Johnny sunt şi ei foarte şterşi. Niciunul dintre oameni nu are culorile pe care le poate avea un vampir.”
Una dintre probleme a fost magazinul de la colţul străzii, pentru că de obicei „aceste mici magazine sunt foarte viu colorate,” recunoaşte el. “Soluţia era să punem o lumină constantă, dar cu o uşoară tentă verzuie, pe care o au uneori lămpile fluorescente. Această lumină diminua culorile produselor preambalate, care sunt întotdeauna atrăgătoare şi viu colorate. În acelaşi timp puteam să ţinem sub control totul – de exemplu, când Mavis e încântată de rafurile cu chips, am hotărât ca ele să fie puternic colorate, doar pentru această secvenţă. Am aplicat acelaşi lucru şi pentru maşina pentru sucuri cu gheaţă, de care se îndrăgostise Mavis. Şi ea a rămas pentru scurt timp foarte colorată.”
Lumea oamenilor este locul unde publicul îi va cunoaşte pe Mike şi Linda, părinţii lui Johnny, interpretaţi de soţii Nick Offerman şi Megan Mullally.
Pentru a sugera faptul că Johnny nu prea semăna cu familia sa, realizatorii s-au folosit de design. „Noi am făcut-o pe Linda, mama lui Johnny, să semene cu Johnny,” explică Kurinsky. „Tatăl său e mare şi solid – exact opusul lui Johnny – iar ceilalţi doi fraţi ai lui Johnny seamănă cu tata. Aşa că am creat modelul tatălui şi apoi am creat doi băieţi a căror constituţie derivă din a lui. În acelaşi timp, Linda şi sora lui Johnny sunt pe tiparul lui Johnny. Dintre bărbaţii familiei, Johnny este cel diferit.”
Bătălia finală
Bătălia finală din film se petrece atunci când Vlad, vechii lui prieteni şi membrii familiei sale de monştri se iau la harţă, generând o bătaie mai mult comică. Hawkins susţine că această secvenţă conţine un tip de acţiune care nu s-a mai văzut până acum în niciunul din cele două filme: „Primul film conţine o mulţime de secvenţe de mişcare, cum ar fi goana lui Johnny în jurul hotelului, când el şi-a dat seama ce fel de hotel era acesta”. În filmul actual, bătălia finală este cu adevărat o secvenţă de luptă, dar Hawkins spune că ea se potriveşte cu lumea din Hotel Transylvania. „Lupta are o coregrafie bine concepută şi o mulţime de elemente comice. Fiecare personaj din această luptă face lucruri hazlii, sau ingenioase, care derivă din caracterul său – nu sunt doar un grup de oameni care dau în stânga şi-n dreapta. Spaţiul este folosit judicios, iar fiecare personaj are caracteristici speciale pentru fiecare mişcare pe care o face. Este o bătaie mai mult ridicolă şi prostească, decât serioasă. Genndy iubeşte toate aceste detalii”.
„Secvenţa luptei foloseşte multă grafică şi se apropie cel mai mult de stilul de animaţie pe care Genndy îl făcea în trecut”, afirmă Herbst. „Pădurea, care apare la sfârşit, a fost de asemenea complicată. Din nou, ne-am întrebat ce am fi făcut dacă acesta era un film de acţiune? Am fi produs mult fum şi am fi luminat din spate, aşa încât exact asta am şi făcut. Am împrumutat mai multe idei de la operatorii care-i plac lui Genndy, Mike s-a uitat pe pozele din filmele sale favorite, iar noi am combinat paleta noastră de culori şi am pus luminile aşa cum am hotărât”.
.
