Bullet Head. Capcană mortală, un film dur despre jafuri, lupte cu câini și violență

de Gloria Sauciuc în 13 Dec 2017
Prima proiecție a filmului Bullet Head a avut loc marți, la București, în prezența lui Adrien Brody și a Alexandrei Dinu, iar thrillerul va rula în cinematografele din România din 5 ianuarie 2018

Renumitul actor american Adrien Brody a fost în România marți, 12 decembrie, pentru a promova filmul Bullet Head, în care este protagonist. Alături de el a călcat pe covorul roșu „tapetat” cu cartușe, într-o realizare scenografică de efect, actrița Alexandra Dinu, de asemenea distribuită în film. Românca e la primul rol hollywoodian. Sala 10 a Cinema City din AFI Cotroceni (București) a fost arhiplină.

„Ce m-a atras la film e că nu există băieți buni, dar nici neapărat răi, sunt oameni pe care viața i-a dezamăgit, există multe parelele cu câinii, cu animalele în acest film, e vorba și despre comportamente autodistructive; dar există și izbăvire, e un gen de film din care nu prea vezi la Hollywood”, a spus „Pianistul”, cum e supranumit Adrien Brody, datorită rolului din filmul omonim, pentru care a luat Oscarul în 2003.

Bullet Head. Capcană mortală, cu premiera pe marile noastre ecrane pe 5 ianuarie 2018, este un film despre aftermath-ul unui jaf. La fel ca în Reservoir Dogs (1992), personajele jucate de Adrien Brody, John Malkovich, Rory Culkin se adună într-un depozit părăsit după ce fură un seif, în timp ce poliția îi caută. Spre deosebire de alte producții încadrate la genul heist movie și thriller, Bullet Head. Capcană mortală oferă o explorare mai puțin obișnuită a unei teme de acțiune. Bullet Head. Capcană mortală este, totodată, un film despre violență, despre relația omului cu violența, greu de privit pentru scenele de luptă cu câini și tortură a animalelor.

Bullet Head. Capcană mortală se petrece într-un spațiu închis, cerul este absent în film, singurele momente luminoase fiind în flash back-urile personajului jucat de Brody, flash back-uri în care apare iubita, interpretată de Alexandra Dinu. Filmul este foarte sumbru, flashback-urile fiind singurele momente care fac producția suportabilă de privit, din cauza violenței gratuite și viziunii personajelor. Acțiunea nu lasă loc momentelor luminoase, de aceea singurul spațiu unde pot să apară e în imaginație, ca o proiecție, ca o fantezie.

Adrien Brody se află prima dată în postură de antierou. Angelicul Brody ne-a obișnuit cu roluri pozitive. Ce construiește Adrien Brody e un antierou interesant, pentru că aduce sensibilitate și o viață interioară personajului său, un spărgător. El are o iubită și vrea să renunțe la viața de spărgător pentru ea, nu e hoțul tipic, cu sânge rece, opac la emoții. El e animat de niște principii, are o latură umană greu compatibilă cu meseria pe care o are.

Să ne amintim că Adrien Brody a jucat roluri de intelectual (Pianistul), de erou salvator (Predators) și vine cu aceeași psihologie în rol de spărgător, ceea ce este foarte interesant. Brody are un personaj foarte complex în Bullet Head, mult mai complex decât spărgătorul dintr-un film ca Reservoir Dogs sau decât unii eroi ai lui Tarantino. Brody dă personajului său o latură sensibilă, imaginativă, pentru că el trăiește foarte intens cu amintirile lui.

Asemenea personajelor jucate de Brody, Malkovich, Rory Culkin, care sunt cu bune și rele, pentru că însăși natura umană cuprinde bine și rău, câinele din film - un Mastiff antrenat să lupte în arenă - este salvator și bestie.

Filmul începe chiar cu un point of view al câinelui de luptă, așadar regizorul pare să fi dorit să dea câinelui o psihologie. Animalul are aceleași atribute ca omul, e capabil de crimă dar capabil și de a face dreptate. Brody nu e spărgătorul tipic, cum nu e obișnuit nici ca un film despre spargeri să acorde loc explorării lumii prin ochii unui câine. Am putea accepta și interpretarea că acest câine este un alter ego al personajului principal, jucat de Adrien Brody.

Imaginea cu filtre de griuri albastre și griuri verzi este o sugestie pentru disperarea și resemnarea personajelor, multe scene sunt în lumină slabă, senzația fiind a unei apocalipse, nu îm sensul de fallout ci ca sfârșit (tragic) al personajelor.

Violența contra animalelor din acest film nu e aceeași ca a abatorului care produce carne sau a vânătorii, pe care mulți o consideră (încă) un sport. E una gratuită, violența unor oameni la limita psihopatiei, o violență în afara legii, fără nicio justificare, și prin asta atât de greu de privit.

 

copyright poze RoImage

Exploreaza subiecte similare:

Bullet Head, Adrien Brody, Alexandra Dinu, John Malkovich, Reservoir Dogs, Rory Culkin, The Pianist, predators

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells