Bruce Willis e primul actor de la Hollywood care vinde drepturile asupra imaginii sale unei companii de inteligență artificială

de Gloria Sauciuc în 30 Sep 2022
Compania este specializată în crearea de filme cu ajutorul inteligenței artificiale (AI)

UPDATE: Bruce Willis neagă că ar fi vândut drepturile pentru utilizarea fizionomiei sale.

Bruce Willis, celebru pentru rolurile de acțiune și pentru seria Greu de ucis/Die Hard, devine primul actor de la Hollywood care vinde drepturile asupra imaginii sale unei companii de inteligență artificială, scrie itv.com.

Tehnologia inteligenței artificiale a fost folosită pentru a plasa capul lui Willis, reconstruit computer generated, pe o dublură a unui corp. Scopul a fost obținerea unei dubluri a actorului pentru o reclamă la telefoane în Rusia.

Actorul din Greu de ucis a devenit, așadar, primul star de Hollywood care și-a vândut drepturile asupra imaginii unei companii de tehnologie digitală, una care este specializată în crearea de filme cu ajutorul inteligenței artificiale (AI). Firma Deepcake are acum dreptul de a folosi imaginile în mișcare ale actorului și cele în care vorbește din producțiile TV și film.

Deepcake și-a propus să devină cea mai mare agenție de impresariat a lumii, reconstituind prin inteligență artificială atât imaginile unor actori în viață cât și ale unora defuncți.

Actorul, în vârstă de 67 de ani, și-a anunțat pensionarea în martie, după ce a fost diagnosticat cu afazie. Boala afecteaza vorbirea și limbajul. Deepcake și-a propus să devină cea mai mare agenție de impresariat a lumii, reconstituind prin inteligență artificială atât imaginile unor actori în viață cât și ale unora defuncți.

CEO-ul agenției, Maria Chmir, susține că sunt în derulare discuții similare cu studiouri de film și cu deținătorii drepturilor unor actori defuncți, declarând: „Creăm dublurile digitale ale unor celebrități, iar procesul de producție nu necesită prezența fizică, pe platou, a acesteia... Asta înseamnă că Charlie Chaplin și Kevin Hart pot apărea acum în același cadru...”

Compania deja folosește imaginea lui Willis pe site-ul web, atașându-i figura și vocea mai multor reclame. Tehnologia inteligenței artificiale a fost explorată în cadrul unui documentar TV, Tech to the Future, care a studiat cum actorii și actrițele defuncte pot fi readuși la viața. Sandro Monetti, regizorul documentarului, a declarat că tehnologia AI poate „completa” industria filmului, adăugând „Deepcake își dorește o felie mare din banii Hollywood-ului”

Exploreaza subiecte similare:

Bruce Willis

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
into_the_labyrinth pe 1 octombrie 2022 20:28
Ăsta e începutul sfârșitului.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells