Bruce Willis e Greu de pensionat

18 Oct 2010
Bruce Willis e Greu de pensionat

Veteranul filmelor de acţiune, Bruce Willis, revine pe marile ecrane din România în cel mai recent proiect al său, comedia Greu de pensionat, care poate fi vizionată din 22 octombrie în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, CinemaPRO, Odeon Cineplex (Cluj) şi în reţeaua Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Bacău, Iaşi, Timişoara, Arad).
 
Bazată pe faimoasele benzi desenate ale lui Warren Ellis şi Cully Hamner, RED (Retired Extremely Dangerous)/Greu de pensionat este o comedie explozivă, plină de acţiune şi suspans, care a reuşit să îi aducă împreună pe marele ecran alături de Bruce Willis pe unii dintre cei mai apreciaţi actori ai tuturor timpurilor: Helen Mirren, Morgan Freeman, John Malkovich, Richard Dreyfuss, Ernest Borgnine şi mulţi alţii.
 
Filmul prezintă povestea lui Frank (Bruce Willis), un fost spion de top, cu ceva probleme de adaptare la viaţa obişnuită de pensionar. Cum se pare că ştie prea multe, noua conducere CIA trimite un super asasin pe urmele lui, aşa că Frank apelează la membrii vechii sale echipe pentru a-şi salva viaţa. Joe (Morgan Freeman), fostul său şef din CIA, este acum rezidentul unui azil de bătrâni. Victoria (Helen Mirren), un personaj de elită din CIA, nu reuşeşte să aibă o viaţă normală şi e încă dornică de acţiune. Iar Marvin (John Malkovich), fost asasin guvernamental căruia i s-a administrat LSD zilnic timp de 11 ani, este un personaj cel puţin... excentric.

Pensionarii din echipa de şoc nu par a avea prea multe şanse, dar pentru că acum sunt ţintele principale ale CIA sunt nevoiţi să îşi dezgroape toate talentele pentru a supravieţui. Şi cum cea mai bună apărare este atacul, ei pornesc într-o misiune incredibil de îndrăzneaţă.

Într-un interviu acordat recent unei publicaţii americane, Bruce a fost întrebat dacă, după o carieră atât de bogată, mai există ceva în meseria să care să îl sperie. Răspunsul său a fost mai mult decât suprinzător, actorul recunoscând "Am temeri în fiecare zi. Nu pot să nu mă gândesc că la un moment dat va veni şi rândul meu să fac prostii sau să încurc lucrurile. Dar nu vorbim neapărat de frică aici, este vorba şi despre adrenalina care te cuprinde atunci când trebuie să creezi personaje şi situaţii credibile din  nişte pagini scrise. Cred că îmi este mult mai frică, de exemplu, să nu fac o greşeală în educaţia fiicelor mele decât de riscurile pe care le implică meseria de actor. Acolo proporţia erorii ar fi cu mult mai mare."

După atâţia ani în care Bruce Willis a fost greu de ucis, acum ne demonstrează că este...  Greu de pensionat. O comedie oferită de MediaPro Distribution, din 22 octombrie în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, CinemaPRO, Odeon Cineplex (Cluj) şi în reţeaua Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Bacău, Iaşi, Timişoara, Arad).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Mihay2009 pe 18 octombrie 2010 14:23
Pare un film super bun. care inglobeaza multi actori de calitate din "vechea garda"
Il astept

Andu pe 18 octombrie 2010 15:39
Am vazut filmul deja, esti criminal rau de tot. Are actiune, comedie, momente dramatice (cand moare Morgan Freeman).
Barbaru pe 18 octombrie 2010 15:43
Mihay2009 nu "" pare"" garantez ca e super . uite si tu ce nume . fiecare din ei poate face un film sa stea pe primul loc citeva saptamini, multi dintre ei chiar au facut asa ceva. trebuie vazut neaparat cu multi prieteni un sac de cocosei,un butoi de cola,o roaba de biscuiti si o lada cu ciocolata .
Blondie pe 18 octombrie 2010 15:57
"Victoria (Helen Mirren), un personaj de elită din CIA" - Victoria (Helen Mirren) este un fost agent MI6 nu CIA ;).
danyx493 pe 18 octombrie 2010 19:44
Can't wait to see!
cetateanu pe 18 octombrie 2010 20:24
L-am vazut si intradevar este foarte bun si il recomand cu placere.
lucian pe 18 octombrie 2010 23:19
L-am vazut....super frumos ..... ca toate filmele lui Bruce Willis ... :)
Tony19o0 pe 19 octombrie 2010 00:59
old school rules.......un film exceptional.....john malkovich the best
Vanessa pe 25 octombrie 2010 01:31
Tocmai am venit de la cinema ....si ce film credetzi k am vazut???.....GREU DE PENSIONAT! Fabulos filmul...nu degeaba a luat Oscarul si si-l merita pe deplin urmariti-l si voi k sa va convingeti!
Vanessa pe 25 octombrie 2010 01:34
UN FILM DE 5 STELE!!!
farfui33 pe 7 noiembrie 2010 09:53
NU MIA PLACUT FILMU

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells