Actorul Bradley Cooper a făcut un apel la publicaţiile care au lansat zvonurile conform cărora ar avea o relaţie amoroasă cu Jennifer Aniston. Cooper precizează că nu are decât o simplă relaţie de prietenie cu Aniston, conform Femalefirst.co.uk.
Presa americană a scris că cei doi ar fi împreună după ce au fost văzuţi, săptămâna trecută, la o cină romantică în New York, într-un restaurant cu specific italian.
Cooper a jucat alături de Aniston în comedia He's Just Not That Into You, lansată anul acesta în cinematografe.
Actorul a negat toate zvonurile legate de relaţia sa cu Aniston în cadrul unei conferinţe de presă la Paris.
"Este o amică de-a mea. Doar o amică. În America , nu este ca aici. Este foarte, foarte cunoscută. Faimoasă. Dacă cineva o salută, se spune că s-a îndrăgostit de ea. Deci, nu. Este o femeie foarte, foarte interesantă, dar suntem doar prieteni", a declarat Cooper.
Aniston este, în acest moment, una dintre cele mai dorite burlăciţe de la Hollywood. În trecut, actriţa a cucerit inimile mai multor sex simboluri de la Hollywood, John Mayer şi Vince Vaughn s-au aflat printre iubiţii lui Aniston. A fost căsătorită cu Brad Pitt timp de şapte ani.

Părerea ta
Spune-ţi părereaDar ea este tot singura....
Este dorita pentru relatii foarte scurte, pentru a intra in vizorul presei o perioada?
Ma lamureste si pe mine cineva pe ce se bazeaza aceasta concluzie?
pai ea e dorita da nu inseamna k si ea doreste p toti,si aici depinde si ea ce doreste