Actorul Brad Pitt a anuntat ca nu va mai juca in lungmetrajul "State of Play", inspirat din serialul de televiziune englezesc cu acelasi titlu. Totul din cauza faptului ca scenariul productiei nu va fi terminat la timp in urma grevei scenaristilor de la Hollywood. Studiourile Universal deja cauta un inlocuitor. Cel mai probabil este vorba de Johnny Depp, al carui film, "Shantaram", productie Warner Bros., a fost si el amanat.
Se pare ca Pitt va avea ceva probleme in urma acestei renuntari. El ar putea fi dat in judecata pentru incalcarea contractului.
Filmul va fi regizat de Kevin MacDonald ("Last King of Scotland") iar scenariul va fi semnat de Matthew Michael Carnahan. Pitt urma sa apara in film alaturi de Edward Norton, Helen Mirren, Rachel McAdams, Jason Bateman si Robin Wright Penn. Scenariul filmului este inspirat din cel al miniseriei de televiziune cu acelasi titlu, scris de Paul Abbott.