Box office România: Tom Hardy, în fruntea clasamentului în weekendul lansării

de Cinemagia în 20 Oct 2015
Premiera thriller-ului inspirat din fapte reale, Gangsteri de legendă a avut loc pe marile ecrane din România pe 16 octombrie, fiind distribuit de Freeman Entertainment

Povestea celor mai cunoscuţi infractori britanici, portretizaţi de actorul Tom Hardy, s-a bucurat de succes în rândul publicului din România, filmul Gangsteri de legendă debutând pe primul loc în box office-ul românesc în weekend-ul lansării, cu un total de 28.917 spectatori şi încasări de 562.773 lei.

Filmul Gangsteri de legendă a fost urmat în clasamentul încasărilor de Martianul, care a cumulat un număr de 20.360 spectatori şi venituri în valoare de 487.299 lei, locul trei în box office-ul acestui weekend revenindu-i filmului Crimson Peak, care înregistrează 16.050 bilete vândute în valoare de 301.994 lei.

Acţiunea filmului îi aduce în prim plan pe cei doi fraţi care încep să-şi consolideze imperiul în Londra, încercând să elimine cartelul criminal al lui Charlie Richardson şi colaborând cu mafia americană care caută să pătrundă în oraş. Celebri şi invidiaţi, aceştia îşi creează relaţii printre cei mai influenţi londonezi, se lăfăie în bogăţii şi par de neoprit. Pe de altă parte, Reggie se îndrăgosteşte de Frances Shea şi se căsătoreşte cu ea, promiţându-i că va face doar afaceri legale. Astfel, cumpără şi conduce mai multe cluburi de noapte. Însă, cum nimic nu durează o veşnicie, imperiul Kray începe să se clatine sub ameninţări care apar din toate părţile. Investigaţia poliţiei ajunge tot mai aproape de adevăr, iar Ronnie este din ce în ce mai violent şi paranoic, cu tendinţe distructive care îl conduc la greşeli flagrante.

Premiera thriller-ului inspirat din fapte reale, Gangsteri de legendă a avut loc pe marile ecrane din România pe 16 octombrie, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

Exploreaza subiecte similare:

Legend

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells