Viața controversatului scriitor Eduard Limonov este prezentată în cel mai nou film al regizorului rus Kirill Serebrennikov, adaptat după romanul lui Emmanuel Carrère. Limonov: Balada a avut premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Cannes și poate fi văzut acum în cinematografele din România, pentru o lecție inedită de istorie, artă și politică.
Există o posibilitate foarte mare ca cei care citesc acest articol să nu fi auzit vreodată de Eduard Limonov. Nici mie nu îmi părea familiar numele lui. Însă oricum nu prea contează acest aspect. Ce contează este că a avut într-adevăr o viață ce merită transpusă într-un lungmetraj. Poate chiar trei vieți: câte una pentru fiecare țară în care a trăit. Chiar dacă unele dintre evenimentele descrise în film par incredibile, iar autenticitatea lor este greu de dovedit, întrucât provin din „memoriile ficționale” pe care le-a semnat, ele au ajuns cu siguranță să facă parte din mitul acestui personaj cu pseudonim de grenadă rusească.
Eduard Savenko, alias Limonov, s-a născut în 1943 în Uniunea Sovietică, a crescut și a studiat în Kharkov (actual în Ucraina) și apoi a plecat la Mosocova, unde a început să frecventeze cenaclurile de poezie. Acolo a cunoscut-o pe Elena, s-au căsătorit și împreună au plecat în Statele Unite ale Americii. Motivul exact nu este cunoscut, însă se presupune că KGB-ul i-ar fi oferit două opțiuni: să devină informator sau să se auto-exileze. Avea să afirme ulterior că „scriitorii trebuie alungați din țara lor natală”.
În New York, Limonov a divorțat și a dus mai degrabă o viață de vagabond, împrietenindu-se cu cei fără adăpost și ajungând chiar să întrețină relații sexuale cu aceștia, indiferent de gen – după însemnările lui. Ulterior a fost majordom pentru un milionar, apoi s-a mutat la Paris, unde a reușit să devină celebru prin cărțile lui. S-a întors acasă după dezmembrarea URSS, unde a început să se implice în politică. A fost la închisoare timp de doi ani, de unde a ieșit ca o vedetă.
Serebrennikov a ales să expună această poveste prin mijloace cinematografice variate. Acordându-și libertatea de care protagonistul lui s-a bucurat în scrierile și trăirile sale, cineastul a ales să se joace cu formatele, culorile, cronologia și chiar narațiunea. Cadrele se îngustează sau se lărgesc în funcție de momentul de pe ecran, Limonov fiind chiar cel care o face cu propriile mâini printr-un artificiu regizoral. Trecerea de la cromatica alb-negru la nuanțe vibrante are loc aproape imperceptibil în mijlocul unei scene. Uneori ecranul este împărțit în două. Alteori timpul se scurge extrem de repede, marcând doar evenimentele istorice de reper ale anilor ’80. Estetica granulată se menține însă pe toată durata filmului.
Distribuția este internațională, dar formată predominant din nume rusești. Interesantă a fost alegerea actorului englez Ben Whishaw în rol principal. În ciuda talentului său greu de contestat, o astfel de decizie creativă răpește inevitabil din autenticitatea unui personaj de altfel extrem de autentic. Iar replica pe care i-o dă Elenei (Viktoria Miroshnichenko) – „Vorbesc engleză mai bine decât tine.” – pare absurdă în contextul în care s-a folosit acea limbă, în mod corect, încă de la începutul filmului. Cu toate acestea, abordarea onirică și ludică a regizorului poate scuza astfel de contradicții.
În definitiv, ideea filmului este să transmită publicului puțin din spiritul lui Limonov. La acest capitol, Balada lui Serebrennikov excelează. Până la final nu știi dacă personajul îți este simpatic sau vrei să îi dai în cap. Însă cu siguranță te inspiră dorința lui de a trăi viața în toate formele ei, libertatea lui, patosul. Chiar și statornicia. Pentru că în ciuda nenumăratelor ocupații pe care le-a avut și a instabilității geografice, Eduard Limonov a rămas mereu constant în ceea ce și-a dorit: glorie, război și o viață aventuroasă, lipsită de calcule.
Părerea ta
Spune-ţi părerea