Boogie, cel mai nou film al lui Radu Muntean va deschide ediţia a XVI-a a Zilelor Filmului European, care se vor desfăşura în Republica Cehă după cum urmează: între 16 şi 23 aprilie la Praga, între 25 şi 30 aprilie la Brno, între 27 şi 30 aprilie la Olomouc, anunţă Institutul Cultural Român.
La proiecţie va fi invitat scenaristul Alexandru Baciu, care va prezenta filmul şi va răspunde întrebărilor din partea publicului.
Boogie a avut premiera mondială la Cannes, în cadrul secţiunii Quinzaine des Realisateurs. Lungmetrajul lui Radu Muntean a fost prezent şi la festivalurile din Karlovy Vary, Palic (în Serbia - unde a primit Premiul Special al Juriului), Tromso (în Norvegia), Munchen, Ierusalim, Sarajevo, Melbourne, Namur, precum şi la festivalul Anonimul din Sf. Gheorghe (unde i-a fost decernat Premiul pentru cea mai bună regie). De asemenea, Boogie a fost invitat şi la festivalurile de la Varşovia şi Motovun (în Croaţia).
Părerea ta
Spune-ţi părerea