Bohemian Rhapsody are un nou regizor. Bryan Singer a fost concediat

de Cristina Grigore în 7 Dec 2017
Dexter Fletcher a trecut la cârma peliculei ce aduce pe marele ecran una dintre cele mai populare trupe rock din toate timpurile

Aflaţi în impas odată cu plecarea bruscă şi fără termen a regizorului Bryan Singer, realizatorii biopic-ului Bohemian Rhapsody s-au asigurat că publicul va mai putea auzi cântecele îndrăgitei trupe Queen, iar transformarea lui Rami Malek în Freddie Mercury nu va bucura doar echipa aflată la filmările din Londra. Astfel că, la începutul acestei săptămâni, Singer a fost concediat, iar în locul lui a fost ales Dexter Fletcher.

Noul regizor nu are multe filme la activ, însă a intrat în atenţia producătorilor cu Eddie the Eagle – ce a rulat şi la noi, anul trecut – dar şi cu Sunshine on Leith, o comedie-musical britanică cu mare succes la festivaluri şi care primit un scor de 93 de puncte pe Rottentomatoes.com, din numai 40 de cronici. Ca actor, îl veţi recunoaşte pe Fletcher din distribuţia lui Lock, Stock and Two Smoking Barrels (1998), alături de Jason Flemyng şi Jason Statham, dar şi din cea a lui Band of Brothers.

Singer a părăsit platourile de filmare ale lui Bohemian Rhapsody pe 1 decembrie. S-a spus că a existat un conflict major între el şi protagonist, Malek, însă cineastul a insistat că nu aceste neînţelegeri cu actorul l-au făcut să întrerupă filmările, ci nişte probleme de sănătate urgente (atât ale lui, cât şi ale cuiva apropiat), faţă de care, a declarat el, cei de la Fox s-au arătat neînţelegători.

Fletcher are acum o misiune destul de dificilă şi foarte puţin timp până la încheierea filmărilor (mai puţin de două săptămâni). Lansarea peliculei este programată pentru 25 decembrie 2018.

Exploreaza subiecte similare:

Bryan Singer, Bohemian Rhapsody, Rami Malek, Eddie the Eagle, Dexter Fletcher, Sunshine on Leith

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells