Blood Red Sky, peste 50 milioane de vizualizări pe Netflix

de Ştefan Dobroiu în 11 Aug 2021
Horror-ul german a ajuns la această cifră în mai puţin de trei săptămâni

Unul din atuurile platformei Netflix este că uneori lansează filme şi seriale deloc promovate care se dovedesc urgent a fi surprinzător de populare. Dacă anul trecut The Queen's Gambit a devenit un hit global, iată că anul acesta a venit rândul lui Blood Red Sky.

Dacă nu ai văzut încă, Blood Red Sky este o combinaţie inedită de genuri: un horror cu vampiri altoit pe un action cu terorişti şi deturnare de avioane. Iată că în doar 20 de zile, acest film a fost văzut de 50 de milioane de ori, ajungând în topul 10 al popularităţii pe Netflix în 93 de ţări de pe glob, inclusiv în România. Iar în 57 de teritorii a ajuns chiar pe prima poziţie în acest top.

Poate consideri că Netflix are un mod bizar de a calcula vizualizările (dacă un abonat vede cel puţin două minute dintr-un film se consideră o vizualizare), dar Deadline anunţă că 90% dintre abonaţii care au dat play au văzut horror-ul în întregime.

În Blood Red Sky vedem cum o femeie suferind de o maladie misterioasă se urcă la bordul unui avion cu fiul ei. Dar nu trece mult şi avionul este deturnat de un grup de terorişti, iar protagonista îşi va da seama că, pentru a supravieţui şi a-şi salva fiul, trebuie să trezească la viaţă monstrul din ea.

Exploreaza subiecte similare:

Blood Red Sky

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells