Minusculul ecran al telefonului mobil va ajuta în curând industria marelui ecran să evite neplăcuta aglomeraţie de la casele de bilete (dacă ai fost vreodată miercurea la cinema ştii despre ce vorbim). Nu te impacienta, înainte de a fi implementat în România, serviciul va trebui să aibă succes în ţările mai în pas cu noile tehnologii.
Se pare că în curând se va pune la dispoziţia amatorilor de cinema un serviciu prin care aceştia vor plăti biletul prin intermediul internetului, primind un cod de bare pe telefonul mobil. Cu ajutorul acestui cod şi al unor cititoare de coduri deţinute de angajaţii cinematografelor, intrarea în sala de cinema se va putea face fără lunga aşteptare de la casele de bilete.
Serviciul va fi disponibil contra unui tarif modic, prin intermediul majorităţii furnizorilor de telefonie mobilă. Primele oraşe care vor beneficia de noul serviciu sunt New York-ul, San Diego, Sacramento, Dallas şi Houston. Lor li se adaugă şi statul Hawai.
Iată ce a declarat reprezentantul Fandango, iniţiatorul proiectului: "Biletul Mobil va fi încă un serviciu care vine în ajutorul amatorului de cinema. Avem mobilul încontinuu asupra noastră, de ce să nu-l transformăm şi în bilet de cinema?"
Te deranjează aglomeraţia de la casele de bilete? Ai vrea să beneficiezi de un serviciu asemănător?

Părerea ta
Spune-ţi părerea