Best Birthday Ever, un film despre copilărie

de Gloria Sauciuc în 24 Mar 2024
Cea mai frumoasă zi de naștere rulează în premieră pe marile noastre ecrane

Best Birthday Ever este un film despre copilăria perfectă, aşa cum ne-o amintim sau ne imaginăm cu toţii: cu timp în natură, prieteni, părinţi iubitori – dar pe care am simţit nevoia să îi surprindem cu câte o poznă, amintiri plăcute şi bucurii.

Cei doi iepuraşi – desigur, antropomorfi – sunt replica a doi copii dintr-o suburbia americană, dar e greu să nu ne raportăm noi înşine la ei. Iepurele Charlie şi iepuroaica Monica sunt – cum altfel – băieţelul cam neastâmpărat şi fetiţa responsabilă şi prudentă, care pornesc într-o nebănuită călătorie, în care trec prin câteva peripeţii.

Animația mi-a adus aminte de Prietenie/Stand by Me din 1986. Chiar dacă protagoniştii sunt copii, şi nu adolescenţi, pornesc într-o călătorie. Poate nu una iniţiatică – vorbim de copii mici – dar una sub lumina aceea aurie a copilăriei, în care toate descoperirile sunt magice şi pericolele niciodată formidabile, şi cele mai frumoase lecţii sunt despre prietenie şi dragostea pentru familia ta.

Părinții care mai urmăresc micul ecran pe posturile cu desene, alături de copii de grădiniță, vor apropia acest film cel mai mult de serialul Ghici cât de mult te iubesc, tot cu protagoniști rozătoare. Desenul 2D în sine aduce filmului Cea mai frumoasă zi de naștere o contrapondere fericită la stilul calofil al animațiilor create pe calculator cu care ne-am obișnuit până acum.

Exploreaza subiecte similare:

Best Birthday Ever, Guess How Much I Love You, Stand by Me

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells