Biroul de presă al festivalului de film de la Berlin confirmă ştirile publicate în exclusivitate de Cinemagia pe 16 decembrie 2009 şi 4 ianuarie 2010. Într-un comunicat care enumeră toate cele 25 de titluri incluse în competiţia de scurtmetraje figurează şi filmele româneşti Colivia, de Adrian Sitaru, şi Derby, de Paul Negoescu.
Selectate din mai bine de 2500 de scurtmetraje primite din întreaga lume de organizatorii festivalului, cele 25 de filme vor fi proiectate în cinci calupuri, un juriu de trei specialişti alegând norocosul laureat cu Ursul de Aur într-una din ultimele zile ale Berlinalei.
În Colivia (foto), Adrian Sitaru ni-l prezintă pe Alex (Vlad Vodă), un puşti care găseşte o pasăre bolnavă şi o duce acasă, unde întâmpină rezistenţa vehementă a tatălui (Adrian Titieni). După o discuţie în contradictoriu pasărea îşi găseşte un loc pe balcon, dar pretenţiile lui Alex nu se opresc aici: băiatul vrea acum şi o colivie... Distribuţia este completată de Clara Vodă în rolul mamei, trio-ul de actori fiind acelaşi din succesul anterior al lui Sitaru, scurtmetrajul Valuri, realizat în 2007.
Derby, scris şi regizat de Paul Negoescu, va încerca să prezinte în 15 minute reacţiile unui tată care descoperă că fiica lui de doar 15 ani face sex cu prietenul ei în camera alăturată.
Pe 15 ianuarie se anunţă lista completă a titlurilor din competiţia de lungmetraje.
Cinemagia va fi prezentă la Berlinală şi-ţi va spune în fiecare zi ce filme merită atenţia ta.