Benedict Cumberbatch a văzut moartea cu ochii

de Cristina Grigore în 13 Sep 2013
Actorul a povestit prin ce a trecut în urmă cu opt ani, când a fost răpit în Africa

Benedict Cumberbatch, fostul interpret al lui Sherlock Holmes din serialul britanic Sherlock se află acum pe val în Cetatea Filmului, motiv pentru care şi interesul presei vizavi de acesta s-a amplificat. Actorul, care a putut fi văzut recent în Star Trek: Into Darkness în rolul villain-ului, a povestit celor de la The Hollywood Reporter că, deşi este obişnuit cu adrenalina şi situaţiile periculoase de pe platourile de filmare, a avut parte, în urmă cu opt ani, de momente autentice de pericol şi groază.

Cumberbatch se afla pe atunci în Africa de Sud, unde filma pentru miniseria To the End of the Earth. Într-o seară, pe când se întorcea, alături de alţi doi prieteni, pe platourile de filmare din Durban, maşina a făcut pană, ceea ce i-a obligat să staţioneze o vreme într-o zonă pândită frecvent de răufăcători.

„Era frig şi era întuneric. Mă simţeam mizerabil. Eram precauţi deoarece ne aflam într-o zonă cunoscută drept extrem de periculoasă. Şi tocmai atunci, poof, se sparge cauciucul din faţă”, a detaliat actorul de 37 de ani. „Ne-am apucat să înlocuim roata, însă pentru asta a trebuit să scoatem toate bagajele din maşină. Eram nişte ţinte sigure, ca nişte reclame la – nu neapărat prosperitate, ci la materialism”.

Din păcate, teama actorului s-a materializat, căci un grup de şase bărbaţi înarmaţi au apărut brusc şi au început să îi ameninţe. Strigătele şi îmbrâncelile acestora l-au îngrozit pe actor. „Strigau: ‘Uită-te în jos! Uită-te în jos! Pune-ţi mâinile pe cap! Privirea în pământ!’. După care au început să ne perchiziţioneze şi să ne întrebe ‚Unde sunt banii voştri? Unde sunt drogurile?’. „În acel moment", şi-a amintit Cumberbatch, „adrenalina aceea cauzată de pericolul extrem mi-a explodat în corp. Îmi ziceam, ‘La naiba, suntem terminaţi!’”.

Deşi terifiat de posibilul final al teribilei întâmplări – actorul a mărturisit că cel mai frică îi era să nu fie violat sau molestat în vreun fel – Cumberbatch s-a străduit din răsputeri să îşi păstreze cumpătul. După ce, răpit de atacatori şi aruncat în portbagajul maşinii, a fost eliberat, actorul a plâns de bucurie. Este o experienţă ce „te face să conştientizezi pe deplin ce este mai important în viaţă. Iar acesta este un lucru contează enorm”, a concluzionat el.  

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
iantoc pe 13 septembrie 2013 12:40
OFF iubirea mea ce a patit,dar asta e-se mai intampla astfel de situatii ,daca pe viitor v-a juca intr-un film cu rapiri v-a fi expert.
Bayard pe 13 septembrie 2013 14:26
va va
cipri.an pe 13 septembrie 2013 15:02
Triste experienta.... dar foarte realista in anumite zone. Sper ca nu se va mai repeta cu el , cu altii, cu oricine!

Vorba lui " Este o experienţă ce „te face să conştientizezi pe deplin ce este mai important în viaţă."

cipri.an pe 13 septembrie 2013 15:02
trista experienta , corectez
Tyson_Kyd pe 13 septembrie 2013 18:49
Nasol !
vladimir84 pe 13 septembrie 2013 22:18
N-avea cum sa moara, avea o cariera stralucita in fata.
alex_il_fenomeno pe 19 septembrie 2013 16:29
Pacat ca nu a povestit si cum a scapat, era interesant de aflat.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells