Ben Affleck nu va sta la cârma noului film Batman

de Cristina Grigore în 31 Ian 2017
Nu mă pot ocupa şi de regie, şi de interpretare la acelaşi nivel necesar al implicării”, a declarat starul, care va îmbrăca şi de această dată costumul supereroului

Dacă pentru o vreme filmul Batman de sine stătător anunţat de Ben Affleck părea că îl va avea pe star atât în rol central, cât şi în scaunul regizoral, iată că, în acord cu îndrumările celor de la Warner Bros., cârma filmului va reveni unui alt cineast. Potrivit TheHollywoodReporter, ce a stat de vorbă cu Affleck despre noile aventuri ale Cavalerului Negru, interpretarea şi regia ar fi două sarcini ce au nevoie, fiecare, de atenţia sa exclusivă, pentru ca lucrurile să se ridice la nivelul aşteptărilor în această nouă producţie a universului DC spre care fanii îşi ţin ochii aţintiţi.

„Unele personaje au un loc special în inimile milioanelor de fani. Această partitură necesită multă concentrare, pasiune, cea mai bună interpretare pe care o pot eu oferi. Este clar că nu mă pot ocupa de ambele poziţii, nu le pot oferi acel nivel al atenţiei necesar.

Împreună cu studioul, am decis să îmi aleg un partener, un regizor alături de care pot lucra la acest film uriaş. Îmi menţin implicarea; am început deja lucrul la film, însă suntem acum în căutarea unui regizor. Sunt total dedicat acestui proiect şi abia aştept să îl realizăm, pentru a bucura fanii din toată lumea”, a declarat starul.

J.K. Simmons (comisarul Gordon), Joe Manganiello (Slade Wilson/Deathstroke) şi Jeremy Irons (Alfred Pennyworth), fac parte din distribuţia filmului.

Exploreaza subiecte similare:

Ben Affleck, J.K. Simmons, Joe Manganiello, Jeremy Irons

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells