Beforeigners: inclasabilul serial HBO se lansează pe 21 august

de Ştefan Dobroiu în 7 Aug 2019
Imprevizibila producţie norvegiană captivează publicul cu o inedită combinaţie de genuri

Primul serial HBO realizat în Norvegia, Beforeigners/Înstrăinaţi are cu ce să-ţi atragă atenţia cu începere din 21 august, când primul episod se lansează în întreaga lume. O abordare în oglindă a celebrului The Leftovers, serialul combină proceduralul poliţist, SF-ul, satira şi comedia pentru a sublinia ceea ce ne apropie, în cele mai neaşteptate situaţii. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la inclasabilul nou serial HBO.

De ce o abordare în oglindă a lui The Leftovers? Dacă în serialul creat de Damon Lindelof într-o zi de octombrie milioane de oameni din întreaga lume dispar ca prin minune, fenomen supranatural cu consecinţe gigantice în societate, în Beforeigners se întâmplă invers: în anul 2014, lumini orbitoare apar în adâncurile apelor din jurul marilor oraşe, iar fiecare lumină este însoţită de apariţia unei persoane. Descoperim repede că aceste persoane vin din trecut, din trei perioade de timp diferite: epoca de piatră, epoca vikingilor şi sfârşitul secolului al 19-lea. Aşa cum dispariţia din The Leftovers schimbă societatea din temelii, apariţiile din Beforeigners au un efect similar, mai ales în contextul politic corect al primitoarei Norvegii.

Protagonistul serialului este Lars Haaland (Nicolai Cleve Broch), poliţistul care răspunde primului apel de urgenţă după misterioasa apariţie a unui călător în timp în apele din faţa celebrei opere din Oslo. După primele scene din 2014, când autorităţile descoperă cu uimire că cei pescuiţi din ape vorbesc o limbă dispărută, sărim în zilele noastre, când Oslo-ul e complet schimbat de miile de nou-veniţi cărora societatea norvegiană încearcă să le acomodeze cât mai bine tradiţiile şi stilul de viaţă. În acest context, descoperirea cadavrului unei călătoare în timp determină poliţia din Oslo să ia o decizie nemaiauzită: pentru a descoperi asasinul, Lars trebuie să facă echipă cu Alfhildr (superba Krista Kosonen), fostă războinică vikingă şi prima absolventă "cu istorie multi-temporală" a academiei de poliţie norvegiene.

Putem cita zeci de filme şi seriale în care două personaje foarte diferite, uneori chiar din specii diferite, trebuie să ducă la bun sfârşit o misiune comună, dar puţine sunt abordările mai dezinvolte şi imprevizibile decât în Beforeigners. Pe lângă chimia excelentă dintre cei doi protagonişti, faptul că Alfhildr are o viziune foarte personală asupra lumii şi că trecutul ei este plin de momente sângeroase de pe când era mâna dreaptă a unui important lider viking este în contratimp cu aşteptările societăţii moderne devine o inepuizabilă sursă de surprize şi umor.

Evident, călătorii în timp (care în serial sunt numiţi "timpmigranţi") sunt o metaforă pentru refugiaţii din Orientul Mijlociu care au luat pe nepregătite întreaga Europă în ultimii ani. Marele merit al serialului este că explorează, într-un context lejer şi inedit, ceea ce ne apropie şi nu ceea ce ne desparte, căci, indiferent de unde (sau de când) venim, cu toţii am suferit, am iubit sau ne-am găsit alinarea alături de alte persoane. Iată un merit al poveştii, dar nu şi o prioritate a ei, căci serialul se concentrează mai degrabă pe spectacol şi acţiune şi nu pe mesajul politic.

Am văzut cinci din cele şase episoade ale serialului şi trebuie să admitem că ne e imposibil să intuim ce se va întâmpla în ultimul episod. Rareori ni se întâmplă să aşteptăm cu mai mare nerăbdare sfârşitul unei poveşti complexe şi cu totul imprevizibile.

Exploreaza subiecte similare:

The Leftovers, Nicolai Cleve Broch, Krista Kosonen, Fremvandrerne

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells