Bărbaţi mişto, de vineri pe ecrane

de Ştefan Dobroiu în 4 Nov 2014
O petrecere a burlacilor rurală, dezlănţuită şi irlandeză

Bărbaţi mişto, primul film adus în România de distribuitorul Freealize, se lansează vineri pe marile ecrane. Republicăm cu această ocazie cronica redactată în iunie, când filmul lui John Butler a fost proiectat în selecţia festivalului Transilvania.

Un hit de casă în Irlanda şi film ales să închidă cea mai recentă ediţie a festivalului de la Dublin, The Stag/Bărbaţi mişto este categoric cel mai popular titlu din Focus Irlanda, selecţia de producţii noi irlandeze inclusă în programul festivalului Transilvania. Noi criticii mai cârcotim la comedii, aşteptându-ne ca fiecare nou film văzut să ne dezvăluie un adevăr despre "life, the universe and everything", dar Bărbaţi mişto a reprezentat o experienţă frumoasă la TIFF: o sală ticsită, cu spectatorii râzând în hohote la unison în ritmul aventurilor de pe ecran.

Povestea se învârte în jurul ticăitului Fionnan (Hugh O'Conor), aflat în pragul nunţii cu Ruth (Amy Huberman). Tipicar şi cam maniac cu detaliile, Fionnan devine o piedică în calea organizării nunţii, cu pretenţiile sale exagerate şi dorinţa ca evenimentul să iasă perfect, aşa că Ruth îi aranjează o petrecere a burlacilor numai pentru a-l arunca dintr-un peisaj nupţial într-unul montan.

Aici intră în scenă Davin (Andrew Scott, cunoscut din serialul Sherlock, unde-l interpretează pe antagonistul Moriarty), cel mai bun prieten al lui Fionnan şi cavaler de onoare la nuntă. Iniţial deloc încântat de idee, Davin strânge un cerc al celor mai buni amici, adică IT-istul Simon (Brian Gleeson) şi cuplul Kevin (Andrew Bennett) şi Kevin (Michael Legge) şi plănuieşte un weekend prin munţii Irlandei. Totul se "strică" atunci când în scenă apare Bormaşina (Peter McDonald), insuportabilul, bădăranul şi ultra-energicul frate al lui Ruth...

Bărbaţi mişto nu revoluţionează formula aventurilor în care orice se poate întâmpla prost se şi întâmplă şi nici nu deschide noi direcţii în genul "bromance", dar are o savoare irlandez-europeană pregnantă, este imprevizibil şi ataşant şi oferă câteva surprize plăcute pe parcurs, numai bune să transforme cele 94 de minute ale filmului într-o experienţă agreabilă. Unul dintre cele mai luminoase filme incluse în selecţia TIFF discută şi despre prietenie şi despre încredere şi despre ce aşteptări (justificate sau nu) avem de la cei din jur, oferind mai mult decât o suită de giumbuşlucuri amuzante.

Bărbaţi mişto are toate şansele să devină unul dintre cele mai populare filme de la TIFF (aşteptăm în continuare barometrul popularităţii publicat de AperiTIFF) şi nu e deloc inexplicabil că acest debut în lungmetraj al lui John Butler va fi distribuit şi pe marile ecrane din România, cu începere din luna noiembrie. Atunci vom resimţi poate şi mai acut tribulaţiile personajelor, care se trezesc la un moment dat în costumul lui Adam pe culmile îngheţate ale Irlandei...

Exploreaza subiecte similare:

The Stag

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 4 noiembrie 2014 11:35
"Barbati misto" ... ridicol. Oricum, eu am filmul asta pe calculator de 2 luni, inca nu mi-am facut timp sa-l urmaresc... cine o sa mearga sa-l vada??
mara2008 pe 18 noiembrie 2014 17:14
Nimic deosebit ... Dezamagitor

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells