Banderas şi Alec Baldwin vor fi Enzo Ferrari şi Ferruccio Lamborghini într-un film biografic

de Cristina Grigore în 15 Mai 2017
Pelicula va avea la bază cartea "Ferruccio Lamborghini - The Official Story", scrisă de fiul creatorului brandului auto, Tony Lamborghini

Enzo Ferrari şi Ferruccio Lamborghini, creatorii a două dintre cele mai renumite mărci de automobile din lume, vor ajunge pe marele ecran într-o poveste biografică. Ei vor fi interpretaţi de Alec Baldwin (Ferrari) şi Antonio Banderas (Lamborgini), iar filmul îl va avea la cârmă pe Michael Radford (The Merchant of Venice).

Pelicula, încă neintitulată, va avea la bază volumul „Ferruccio Lamborgini – The Official Story”, scris de Tony Lamborghini, fiul creatorului luxosului brand. Într-un interviu acordat Variety.com, acesta a declarat: „Cred cu adevărat că acest film va traduce, în cuvinte şi imagini, umanitatea copleșitoare a lui Ferruccio şi va aduce în faţa publicului din lumea întreagă personalitatea tatălui meu: un om plin de energie, carismă şi pasiune”.

Ferruccio Lamborghini a murit în 1993. Scenariul, adaptat de Robert Moresco – câştigător, alături de Paul Haggis, în 2006, al premiului Oscar pentru „Crash” – va spune povestea legendei industriei auto, de la producţia de autovehicule militare pentru cel de-Al Doilea Război Mondial, la cea de maşini sport din anii ’60.

Un alt film, dedicat vieţii lui Enzo Ferrari, a fost anunţat în luna martie. În rol titular a fost distribuit fostul Wolverine, Hugh Jackman. Noomi Rapace va juca rolul soţiei lui Ferrari, pelicula avându-l la cârmă pe Michael Mann (Public Enemies, The Insider, Collateral).

Sursă foto – Variety.com

Exploreaza subiecte similare:

Enzo Ferrari, Alec Baldwin, Antonio Banderas, Michael Radford, The Merchant of Venice, Robert Moresco, Paul Haggis, Crash, Hugh Jackman, Noomi Rapace, Michael Mann

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells