Asta l-a intrebat Cristian Mungiu pe Alexandru Potocean cand l-a invitat la Cannes si Potocean nu prea stia despre ce-i vorba. La doar 23 de ani, actorul nu e deloc "alien" si, chiar daca nu prea-l intereseaza festivalurile de film, a ajuns sa stie foarte bine cu ce se mananca filmul romanesc. Daca ai clipit si l-ai pierdut in Moartea Domnului Lazarescu, acest lucru nu s-a intamplat si cu 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, unde a ajuns dupa ce Cristian Mungiu a vazut Hartia va fi albastra. Degajat si deloc in goana dupa publicitate, Alexandru Potocean ne-a spus in acest interviu cum a ajuns sa joace pe scena, care a fost primul lui rol, ce facea cand a lua Mungiu Palme d’Or-ul si in ce film va juca din luna mai.
Cinemagia: Ai doar 23 de ani si ai prins cele mai tari filme romanesti din ultimii ani. Primul rol in Moartea domnului Lazarescu, al doilea in Hartia va fi albastra, al treilea in 432. Anul asta iti mai apare un film, Nunta muta, iar din mai joci in cel mai asteptat debut: Aproape liniste al lui Constantin Popescu. Dupa ce-i vezi scurtmetrajele, poti sa bagi mana in foc ca si Aproape liniste, primul lungmetraj al lui Constantin Popescu, o sa fie super tare. Iar subiectul promite mult...
Alexandru Potocean: Eu ma astept sa fie ceva super tare tocmai din pricina subiectului, despre care nu se stie mare lucru. Eu nu stiam mare lucru despre subiect: la istorie n-am invatat despre asa ceva. Ni s-a spus ca da, au existat partizani anticomunisti in Romania. Cand? "A, prin ’50, ’60, nu e foarte important", mi s-a zis. Asta-i o prostie, oamenii aia au fost niste martiri pana la urma. Dupa ce am primit scenariul, prima varianta, ca acum s-a modificat, am inceput sa ma documentez. Am urmarit Memorialul durerii, am facut rost de carti si am citit despre ei, sa descopar cine sunt, ce-au facut. Au fost niste oameni extraordinari si empatizez foarte tare cu acest subiect, asa ca de-abia astept sa incepem sa lucram. Nu ma refer neaparat la filmari, ci la pregatirile si discutiile dinaintea filmarilor propriu-zise. Cand va fi momentul sa pregatim, probabil si in locatie, caci vom filma in mai multe localitati, vom vedea ce vom face. Chiar sper sa nu intram direct in filmare.
Cum ai ajuns la teatru si apoi la film?
In liceu jucam volei, volei de performanta, dar nu-mi placea, am facut-o mai mult din cauza tatalui meu, care m-a impins spre volei pentru disciplina, ca sa nu devin un "bagabont" (rade). Apoi a venit la mine in clasa Ioana Barbu (interpreta lui Alex, din Legaturi bolnavicioase, s-a nascut si a facut liceul in Timisoara, ca si Alexandru Potocean - n.r.), era cu doi ani mai mare ca mine, si ne-a spus ca este o trupa de teatru in limba engleza in liceu si ca se fac preselectii pentru o piesa. Trebuia doar sa citim o piesa in engleza... La inceput nu i-am dat atentie, ca n-am nicio treaba cu teatrul, cum sunt si timid, ce sa caut eu pe scena, sa rada aia de mine? (rade). Dar pe de alta parte nici nu aveam altceva de facut, asa ca am luat o colega si ne-am dus. Am citit piesa aceea si eram ca si cum as vorbi acum cu tine, n-aveam nicio treaba. Si dupa un timp, cateva zile, a venit iarasi Ioana in clasa si ne-a zis "de la voi au intrat asta, Potocean, si inca cineva". Ne-au dat textul, l-am citit, l-am invatat... (da din umeri si apoi, repede, ca si cum si-ar fi amintit brusc) am fost un homosexual, un gay, ma travesteam in piesa asta. Apoi am fost la festival la Arad, unde a fost foarte interesant, am reusit cumva sa depasesc toate emotiile. Ma speria faptul ca trebuia sa intru din public si la un moment dat asteptam sa intru si ma gandeam in ce tempenie am putut sa ma bag. Dar apoi am zis ca trebuie s-o fac, am asteptat momentul, am urcat pe scena si asta a fost...
Si microbul te-a prins...
Da, intr-un fel da, dar n-a fost ca o descoperire de genul "gata, asta vreau sa fac in viata!". Povestea cu teatrul si festivalul s-a repetat si anul urmator, fara sa-mi fac vreo idee ca vreau sa dau la teatru sau ceva de genul acesta. Urmatoarea piesa a fost dupa Sartre, Cu usile inchise, si a iesit atat de bine, incat am primit premiul pentru cel mai bun actor. De-abia atunci am inceput sa ma gandesc ca as putea sa incerc sa dau la teatru, ca nu m-ar costa nimic daca as incerca sa dau SI la teatru. Am avut sustinerea parintilor, si asta m-a ajutat mult, ca daca ei mi-ar fi zis ceva de genul "termina cu tampeniile, esti nebun la cap, vrei sa sfarsesti muritor de foame prin Bucuresti?", probabil ca as fi renuntat. O alta varianta era medicina veterinara, desi eu sunt filolog si n-am nicio tragere sa tai animale, dar tata spunea ca-i meserie banoasa. Si am prins perioada cand se intra la facultate doar cu dosar, fara examen. Cu media de la bac puneai dosare unde voiai tu, mai putin la teatru. Am intrat fara probleme la veterinara si mi-am zis sa incerc si la teatru, daca tot aveam facultatea asigurata. M-am pregatit cu un tip, m-am dus la examen cu un repertoriu de poezii, m-a vazut Ion Cojar si mi-a zis "nu, e prost ce faci. Zi-mi mie ce-ai de zis". Si i-am zis. A ras, de mine sau cu mine, nici nu stiu, si uite-asa am intrat la teatru.
Primul rol in film?
Moartea domnului Lazarescu, brancardier Tavi, parca asa il chema. A venit Cristi Puiu, ca la clasa il aveam pe domnul Adrian Titieni profesor si dansul juca in MDL, care avea nevoie de niste baieti pentru roluri de brancardier, asistent si-asa mai departe. A venit la clasa si a chemat pe cativa, le-a explicat ce-are nevoie... Eu stateam deoparte si fumam. Si ma cheama la el. Imi da scenariul si zice "ia citeste tu replicile astea". Am citit, a zis "da, bine" si ca ma suna. Nu credeam ca ma suna, dar apoi am primit un telefon si-mi spune ca m-a luat si ca am filmari in ziua cutare si cutare. Eram picat ca din luna, auzi, filmari, imi ziceam, ce-o mai fi si aia. N-aveam niciun fel de experienta, de scurtmetraj, home movie, nu mai facusem nimic-nimic in fata camerei. Dar m-am dus si ce-a iesit se vede pe ecran.
Prima experienta cu filmul am crezut c-o sa fie si ultima, pentru ca m-am vazut in film si mi s-a parut ca am fost execrabil, ma simteam super prost. Dupa aceea, in anul trei suna telefonul: numar necunoscut. Raspund. "Alo, Alex Potocean?", aud. "Da!" "Radu Muntean la telefon". Nu prea-mi suna cunoscut, parca banuiam ca ar fi facut Furia, dar n-as fi bagat mana in foc atunci. Mi-a zis sa vin la o proba, ca face un film. Mi-a trimis un scenariu, mi-a zis ce replici sa invat si-am dat proba. Nu stiam atunci, dar proba era pentru rolul principal, pe care l-a luat Paulica (Paul Ipate - n.r.). Si Radu si-a dat repede seama. "Pentru rolul asta te-am chemat, dar nu te potrivesti", mi-a zis, "ia citeste Vasile". Vasile era radiofonistul. Am citit si tot asa a ramas, ca vorbim si vedem. Cand am auzit ca "vorbim, vedem" mi-am zis ca asta e, nu vad eu rolul ala. Dar m-a sunat si filmarea a fost foarte, foarte misto. Hirtia va fi albastra ramane imaginea mea despre cum ar trebui sa se faca un film din punctul de vedere al actoriei: toate lumea era acolo ca sa faca acest film, absolut toata lumea, iar asta te impinge. Asta a fost prima experienta importanta cu filmul.
Si atunci te-ai hotarat sa continui?
Nu, atunci mi-am dat seama ca pot si ca e ok sa fac si film. Castigi si mult mai multi bani, plus ca e altfel de promoting ca actor, atunci cand faci un film. Filmul merge si in alte parti, teatrul ramane pe loc. Dar faci filmul si il duci la festivaluri, e altfel. Cand a iesit Hirtia va fi albastra, mi-a placut enorm. Asta e prima mea experienta adevarata, Moartea domnului Lazarescu a fost foarte din scurt si n-am apucat eu sa-mi dau bine seama ce se petrece. Plus ca, exact in acelasi timp, l-am avut profesor pe Cristi Puiu la facultate, la actorie de film. Si cu el am facut chestii foarte pe bune: adica am luat camera, am facut chestii in doi, de relatie, si de-acolo am invatat foarte multe. Am invatat enorm in perioada aceea. Si apoi a venit 432...
Cum a fost sa ai camera pe tine timp de zece minute?
Nu stiu cum am reusit sa nu ma gandesc la asta... Pur si simplu, eram cu Ana (Anamaria Marinca, interpreta Otiliei - n.r.) si aveam noi treaba noastra. Am avut o pregatire foarte scurta, eu cu ea efectiv, dar uite ca am reusit sa facem chestia aia si o mare parte este meritul ei. Ea m-a incarcat foarte mult. Dar camera era camera si atat, era Oleg (Mutu, directorul de imagine al filmului - n.r.) care statea acolo si din cand in cand facea cate o miscare. Dar in mare parte am stat efectiv in fata camerei, ceea ce este oarecum greu. Cadrul fix nu te ajuta, n-ai unde sa fugi, ori il tii, ori nu. Nu e ca la teatru, unde ai scena si te poti misca. Cadrul fix te inchide. M-am gandit la chestia asta atunci, dar am facut pur si simplu ce era de facut.
La cadrul de la masa am stat patru zile, am tot repetat din varii motive. Oricum, la un moment dat eram efectiv terminat, ma plictisisem, incercam sa fiu acolo si sa fac treaba ca lumea, dar devenise groaznic. Haide, frate, imi ziceam, ca murim aici! (rade). Si Cristi (Cristian Mungiu - n.r.) a ales, din cate mi-a zis, chiar ultima dubla. Am filmat patru zile si chiar pe ultima a ales-o. Si rolul asta a venit la fel. Adica am facut Hirtia si a fost o vizionare oarecum interna, unde a venit si Cristi. Dupa, am mers cu Ion Sapdaru, Radu Muntean si altii la o cafea. Si a venit si Cristi. Il stiam, ca vazusem si-mi placuse Occident. Mi-a lasat cartea lui de vizita si mi-a zis ca are un proiect si ca vorbim. Iar "vorbim", mi-am zis (rade), si apoi am uitat cu totul de intalnire. Si m-a sunat prin toamna. Mi-a zis sa merg la Mobra, sa facem un fel de proba. Nu era Ana, asa ca am repetat povestea cand a venit ea, pentru ca Cristi nu era sigur ca ma potrivesc, ca eram ce voia el. Si m-a luat. Nici macar nu stiu daca am avut contracandidat. M-a sunat apoi sa-mi spuna ca am o saptamana sa ma pregatesc, mi-a dat scenariul nou, m-a avertizat ca s-ar putea schimba si chiar m-a intrebat daca sunt ok cu schimbarile. Eu n-am nicio problema sa se schimbe lucrurile in timpul filmarii, ba chiar dimpotriva, daca-i mai bine, de ce nu?
Si apoi a venit Cannes-ul. Eu eram atat de strain de chestia asta - si nici acum nu sunt altfel - ca nici nu stiam despre ce vorbeste cand m-a sunat sa-mi spuna si mie sa vin. "Vreau sa te invit la Cannes", imi zice. "A, ce tare, la festival, nu?", raspund, de parca ar fi putut sa ma invite la plaja. Dupa aia am vorbit cu prietenul meu Lucian Iftime, care l-a jucat pe cameraman in A fost sau n-a fost? si fusese la Cannes cu Porumboiu in 2006, si l-am intrebat ce-i acolo. El fusese la Un Certain Regard si nu stia care-i treaba cu celelalte sectiuni. Asa am aflat si eu ca sunt trei importante, Quinzaine, Un Certain Regard si competitia. Habar n-aveam ca si Occident a fost la Cannes. Si-l intreb pe Mungiu, "mai, da’ noi la ce participam la Cannes?". "Bai, tu esti alien?", mi-a zis, "suntem in competitia oficiala, aia cu Palme d’Or-ul, e foarte important, de-aia iti zic sa vii si tu!" De-abia cand am ajuns acolo si-am vazut ce se intampla in jurul meu si ce fel de lume vine am zis si eu "wow, stai asa, ca-i foarte pe bune treaba". N-am stat pana la sfarsit, m-am intors mai repede in tara si in seara cea mare eram la un prieten in camin, beam bere si ne uitam la televizor, la Irina Nistor si Laurentiu Damian. Si atunci iar am facut o confuzie: eram sigur ca Marele Premiu al Juriului este si marele premiu al festivalului, Palme d’Or, ca sa vezi cat de informat eram (rade). Cand am vazut ca a luat alt film premiul, a avut o reactie de-aia romaneasca, "a, normal, cum sa ni-l dea noua, niste romani", deci complet cretin. Si prietenul la care eram mi-a zis atunci ca Palme d’Or-ul e altceva, vine la sfarsit, sa am rabdare. "A, da, bine, atunci mai stau de-o bere", i-am zis. Si a fost ca la meci, am racnit pana n-am mai putut.
Cine te-a sunat primul?
O colega, Alina Grigore (a jucat in Happy-end al lui Radu Potcoava - n.r.). "Felicitari, bai fraiere, e foarte bine!", mi-a zis, si apoi au urmat telefoane peste telefoane. De Cristi n-am putut sa dau saptamana. Multe a mai facut filmul asta pentru cinematografia romana. Si pentru noi personal, dar mai multe a facut pentru noi, romanii, in general.
Pe tine personal te-a ajutat in vreun fel? Ti-a deschis niste usi?
Rolul din Aproape liniste mi-a fost oferit chiar la Cannes. Ticuta Popescu mi-a zis ca m-a placut in 432 si ca vrea sa ma ia si pe mine in filmul lui. Iar la un an de zile dupa uite ca incepi Aproape liniste.
Cine stie, poate ajungi cu el la Cannes 2009.
Bine-ar fi...
