Mult așteptata continuare a megasuccesului The Avengers se îndreaptă pentru filmări spre Estul Îndepărtat, anunță Marvel.com, citat de IGN.com. Scene ,,cheie” din film vor fi turnate în capitala Coreei de Sud, Seul, o veste bună pentru profesioniștii în domeniu, dar și pentru comercianții și locuitorii din oraș, care vor putea lucra drept figuranți la producție.
„Coreea de Sud este locația perfectă pentru un film de asemenea proporții, pentru că aici avem tehnologie de ultimă generație, priveliști minunate și o arhitectură spectaculoasă”, a arătat președintele studiourilor Marvel, Kevin Feige.
The Avengers 2, a cărui lansare va avea loc în cinematografele noastre pe 1 mai 2015, va muta însă echipa de producție în mai multe părți ale lumii. În afară de Seul, filmările vor avea loc și la Londra (unde se află studioul central), dar și în Jonnanesburg, Italia și multe alte locații ce urmează să fie anunțate.
Părerea ta
Spune-ţi părerea