Până acum viitorul lui James Cameron nu era deloc bătut în cuie, dar iată că se confirmă: Avatar 2 şi Avatar 3 sunt următoarele proiecte din programul regizorului.
El şi studiourile 20th Century Fox au semnat recent contractul, anunţă Variety, iar datele de premieră stabilite pentru cele două filme sunt decembrie 2014 şi decembrie 2015. Da, asta înseamnă că vom avea de aşteptat PATRU ani până la reîntâlnirea cu Jake şi luxurianta Pandora.
James Cameron va începe lucrul la cele două scenarii în primele luni ale anului viitor, iar pre-producţia continuărilor va începe tot în cursul lui 2011. Filmările ar trebui să aibă loc în acelaşi timp, dar acest aspect va fi hotărât de regizor numai după redactarea scenariilor.
"În al doilea şi al treilea film, care vor avea poveşti de sine stătătoare, dar integrate în istoria mai amplă a Pandorei, nu vom renunţa la potenţialul vizual şi emoţional din primul film şi vom continua să-i explorăm temele şi personajele care au ajuns la inimile spectatorilor din întreaga lume", a comentat James Cameron implicarea lui în continuarea aventurilor lui Jake.
Ce crezi că-l aşteaptă pe erou în viitor?
Părerea ta
Spune-ţi părereaAdica totusi,sunt la distanta de un an sau mai multi (filmele).
Abia astept si ma bucur ca o sa fie tot cu Jake.
dar nu ziceau ca fac continuarea anul urmator?
@Delua e totusi posibil ca si dupa 4 ani sa iese o chestie doar de dragu de a iesi
Sper ca seria sa nu ajunga la fel ca heri poster de lunga (app aia nu se mai opreste din scris, sper ca nu il duce si la facultatea de abracadabra)
4 ani?
sa fim serios...ce face atata?
nimeni nu o sa mai aiba chef sa se uite atunci:)
vor aparea alte filme mai bune,iar avatar va fi pus in umbra,daca astepta atata sal faca