Banditul legendar al Ungariei şi cel mai îndrăgit, un bărbat născut la Miercurea Ciuc și crescut în România comunistă, guvernată de Nicolae Ceaușescu, care a fugit din țara noastră ascuns sub un tren de marfă, în speranța unui viitor mai bun în Ungaria, este sărbătorit în filmul stil „Catch Me If You Can” Banditul Whisky, cu premiera în cinematografele noastre pe 26 ianuarie.
Ajuns în sfârşit la Budapesta, tânărul, pe nume Attila Ambrus, se alătura unei echipe profesioniste de hochei, însă, în curând, ajunge să spargă bănci pentru a-şi finanţa stilul de viaţă recent descoperit, fiind mereu cu un pas înaintea legii.
Cu mustață, geacă de piele, glugă și ochelari de firmă, supranumele de „Banditul Whisky” îi vine de la aroma de Whisky pe care o lasă în urmă, deoarece bea de fiecare dată înaintea unui jaf - fie și numai pentru a se calma.
Între 1993 şi 1999, a jefuit 27 de instituţii bancare în Ungaria. Nu doar bănci, sedii poştale ci chiar și agenţii de turism i-au căzut pradă. Poliţia nu avea piste şi nici speranţe să-l prindă... Presa l-a botezat „Banditul Whisky”. Evitând să agreseze pe cineva, bărbatul a devenit popular pentru că făcea de râs autoritățile fără vărsare de sânge.
Regizorul născut în Los Angeles Nimród Antal, cunoscut în principal pentru filmele Kontroll (2003) și Predators (2010), a fost interesat de subiect, așa că l-a abordat pe fostul bandit, acum un om liber, mic întreprinzător. Cei doi au lucrat timp de trei ani la scenariul filmului „Banditul Whisky”, care se lanseaza vineri, 26 ianuarie în cinematografe.
Cinemagia a stat de vorbă cu celebrul bandit Attila Ambrus, venit la București pentru lansarea filmului. Cu o sinceritate debordantă, Attila Ambrus povestește – printre altele - care a fost cheia succesului său, ce a căștigat Ungaria de pe urma lui și care a fost regula lui de aur ca bandit. Redăm, mai jos, interviul integral. Sursă fotografii: Facebook
Ce regretați cel mai mult din cariera dvs de bandit?
Attila Ambrus: E foarte simplu: regret că nu am îngropat undeva banii… Dacă eram ceva mai înțelept, i-aș fi îngropat, și azi nu ar mai trebui să muncesc atât. Regret și faptul că nu mi-am investit banii. Atât regret.
Ce calitate personală credeți că v-a adus atâta succes ca bandit?
AA: Am multe calități, dar poate singura despre care cred că mi-a adus oarecare succes este că am încercat – ca să zic așa - să nu-mi mânjesc mâinile cu sânge. Oamenii vedeau că acționez fără agresivitate, nu vreau să jefuiesc cu orice preț, ci mă străduiam să fac lucrurile cât se poate de… civilizat.
V-ați gândit că acțiunile dvs de atunci ar fi putut fi copiate de alți spărgători, și că ar fi putut acțiunile lor să vă fie atribuite?
AA: Fără îndoială, au fost partru jafuri de bănci comise de mine pentru care – după arestarea mea – din păcate, alții au plătit cu închisoarea. Concret: frații Szűcs au stat nouă luni la răcoare pentru un jaf pe care l-am comis eu la o bancă. Chiar dacă nu se poate spune că m-au copiat, au dat-o în bară. O întâmplare nostimă, pe care mi-au povestit-o investigatorii mei: după ce l-au arestat pe tip, au găsit în sufrageria lui o carte scrisă de mine. Dar tipul intrase în casieria de la căile ferate (MÁV) și le-a cerut banii folosind textul obișnuit: „E un jaf! Dați-mi încasările!” La care casierița: „Tinere, n-ai ales bine momentul, tocmai suntem în grevă…” Practic, a dat-o în bară! Acum, lăsând gluma la o parte: eu sper că nu m-au copiat.
Este reală scena din film din turnul de pază, cu cei doi oameni care încearcă să treacă granița ilegal? Acela este momentul când ati decis ca jafurile dumneavoastra să fie fără vărsare de sânge?
AA: Cu acea secvență a filmului am avut intenția de a sugera că în cei șase ani eu m-am străduit să nu provoc suferință nimănui. Deoarece în armată aveam acces doar la trei muniții, am tras cu mai multe mii în Ardeal, pe cont propriu. Când mă duceam acasă luam cu mine sute de muniții. Mergeam în munți, aveam cu mine o țintă, și am tras foarte mult tocmai pentru a învăța să nu împușc mortal un om, să zicem în cap, ci în mână sau în picior. Calculasem acest lucru cu bună știință. Răspunsul la întrebare: secvența cu turnul de pază este ficțiune, dar mesajul era că fusesem hotărât de atunci să nu trag în oameni, și asta, slavă Cerului, mi-a și reușit, faptele o dovedesc!
Deși trăgător foarte bun, Ambrus din film îți ia pistol de jucărie. Ce anume v-a determinat să vă impuneți ca jafurile să fie fără vărsare de sânge?
AA: La primul jaf, într-adevăr, luasem un pistol cu aer comprimat, deci nu cu gloanțe, dar nici de jucărie. Desigur, nu cunoșteam, atunci, codul penal, nu știam că pot primi condamnare pe viață dacă folosesc armă. Eu nu aveam intenția să împușc oameni, eu m-am dus pentru bani, și nu cu orice preț. Aceasta a fost toată filozofia. Când nu mi-a ieșit, am lăsat totul baltă. Să împușc pe cineva doar pentru că nu mi-a dat banii, așa ceva nu aș fi putut să fac niciodată. Slavă Cerului nici nu am avut parte de asemenea scene.
Care era filozofia de viață a lui Ambrus cel de atunci, din perioada jafurilor și care este filozofia de acum?
AA: Ei bine, eu trăisem după regulile mele. Dar am avut principiile mele, pe care le-am respectat mereu: nu fur de la bătrâni și de la copii. Altminteri eram un copil cleptoman și furatul m-a însoțit toată viața. Filozofia mea de azi: mă străduiesc să fac un bine în fiecare zi, nu știu dacă-mi iese, dar îmi dau silința, și să nu provoc suferință oamenilor. Desigur, nevastă-mea e cea care ar putea răspunde la întrebarea cât de bădăran pot fi, dar am convingerea că astăzi sunt deja în stare să accept gândul că legile trebuie respectate, pot trăi respectând regulile obligatorii. Înainte trăiam doar după propriile mele principii, regula de bază fiind că nu există reguli.
Odata întors din închisoare, ați fost martorul schimbării spargerii tradiționale de bănci în spargerea informatică, hacking. Credeți că astăzi spărgătorii tradiționali, nu cei care stau în spatele calculatorului, mai au șanse?
AA: Adevărul este că s-a întâmplat de mai multe ori ca, mergând într-o bancă, să cadă sistemul. Prin urmare, am o aură destul de proastă. Nu-mi place să merg la bancă, chiar detest băncile. În opinia mea, nu procedează onest și profită de situația lor de monopol. Oricum, un lucru este sigur, metodele, respectiv procedeele tehnice, tactice folosite de mine la acea vreme, azi nu mai funcționează. Poliția reacționează mult mai rapid, toți au telefoane, s-au îmbunătățit condițiile de siguranță ale băncilor... Cred că azi mai au șanse doar cei care operează în spațiul virtual, cei care se pricep la calculatoare, hackerii. Bine, e loc de îndoială și aici, căci poliția, procuratura națională are deja direcții speciale pentru urmărirea acestora, încearcă să-i prindă pe hackeri. Dar jaful de bănci, în sensul clasic, cu „Mâinile sus, fără scandal!”, nu mai are azi sorți de izbândă.
Reacția atât de favorabilă a cetățenilor din Ungaria a fost cea care v-a încurajat să vă continuați cariera de spărgător?
AA: Eu n-am sesizat această reacție favorabilă. Un singur lucru îmi propusesem de fiecare dată: să reușesc. Era singura mea motivație. Desigur, oamenii vedeau că vin polițiștii, se dau mari și încearcă să mă descalifice, bagatelizând ce fac, atribuindu-mi tot felul de defecte, în timp ce toată lumea vedea la știri cum bâjbâie poliția fără succes. Iar eu eram la distanță de ani lumină de ei. Se refereau mereu la faptul că am avut noroc. Dar mă gândesc că nu poți să ai noroc de treizeci de ori la rând…
„Nu ai spart banci pentru bani ci pentru glorie”, comentează comisarul care îl interoghează în film pe Attila Ambrus. Cât e de adevărată aceasta afirmație a comisarului din film?
AA: Parțial e adevărat, doarece - de cele mai multe ori - banii și gloria merg mână în mână. În timp ce polițiștii se lăudau pe toate drumurile și tăiau frunze la câini, eu, desigur, mă scăldam în propria glorie. Un lucru important, nu-i așa, pentru ego-ul omului; pentru oricine e un lucru important să aibă succes. Gloria e un motor în viața noastră. Și cu cât ești în stare să iei mai mult fără să observe nimeni, cu atât mai mult ai un fel de senzație de glorie. Desigur, a contat și asta cândva în viața mea, dar cei mai importanți au fost, desigur, banii.
Pe parcursul filmului, jafurile încep să devină din ce în ce mai dificile pentru că poliția începe să reacționeze tot mai profesionist. Am putea spune că în Ungaria poliția și-a perfecționat tehnicile datorită dumneavoastră?
AA: Așa este. La începutul anilor 1990 aveam o situație al naibii de ușoară, căci în Ungaria nimic nu funcționa. Practic alarmele și camerele de observație erau prăfuite, nu mergeau...
Vă dau un exemplu simplu: jefuiam un oficiu poștal, se activa alarma care suna la dispeceratul central, dispecerul care lucra la centru dădea telefon la oficiul respectiv, ce știu eu, cu numărul zece sau douăzeci, de unde venise alarma, și începeau să se sfătuiască dacă nu cumva s-a apăsat din greșeală pe butonul de alarmă. Dacă era totul OK, adică dacă nu era OK, dispecerul de la centrală abia atunci se apuca să cheme poliția. Practic trei-patru minute se duceau pe apa sâmbetei, iar aceste trei-patru minute mi-au fost de ajuns să jefuiesc pe toată lumea și să le iau banii tuturor, ba chiar să și închid oficiul poștal. Vă spun, aceste atitudini amatoricești au determinat, până la urmă, poșta să înceapă dezvoltări masive. De fapt eu am avut succes și datorită acestor metode amatoricești.
Ce-mi datorează mie poliția? Purtătorul de cuvânt al poliției însuși a recunoscut faptul că au avut o comunicare deplorabilă în cazul meu. Ei se credeau atunci mari și tari în comunicare, dar aveau o problemă: le lipsea conținutul. Poliția poate demonstra orice doar dacă are un infractor. Ei bine, infractorul era lipsă de fiecare dată, cel puțin în cazul meu, și asta timp de șase ani; iar ei se tot băteau în piept și se făleau ce tari sunt. Poți să fii tare și mare, dar pentru asta trebuie să și pui ceva pe masă.
Fără doar și poate, mi-am adus și eu contribuția, cu vârf și îndesat, la perfecționarea poliției, la perfecționarea siguranței în domeniul băncilor și al închisorilor. Fără îndoială, am contribuit și eu ca Ungaria să fie astăzi o țară mult mai sigură din punctul de vedere al oamenilor cu eventuale intenții criminale.
Părerea ta
Spune-ţi părerea