Atelier de Actorie în Bucureşti, perioada 4-8 septembrie

de Gloria Sauciuc în 31 Aug 2017
Întâlnirile încep luni, la ora 19.00

Prelungește starea de vacanță cu un Atelier de actorie! Fundația Calea Victoriei te provoacă să începi toamna într-o notă veselă și relaxată, în compania trainerului Simona Năstase și a viitorilor colegi de curs.

Întâlnirile încep luni, 4 septembrie, la 19.00, au frecvență zilnică și se încheie vineri, pe 8.

Vei face tehnică vocală, vei învăța să respiri abdominal, lucru foarte important atunci când vrei ca vocea ta să se audă suficient de clar și puternic. Faci exerciţii de mişcare fizică pentru îmbunătățirea posturii și descoperi modurile în care poți lucra cu corpul tău pentru a te apropia de personajul pe care vrei să-l redai.

Împreună cu unul sau mai mulți colegi de curs vei lucra pe un text, o scenetă, așa că vei ajunge să înțelegi de ce orice actor trebuie, înainte de a interpreta un personaj, să-și pună la treabă imaginația și empatia ca să răspundă la o întrebare foarte importantă: „cum aș fi eu în situaţia dată”: cine sunt? unde sunt? în ce situaţie? ce îmi doresc? de ce?.

Ce zici? Ești gata să intri în joc? Atunci trimite un mesaj pe contact@victoriei.ro ca să anunți că vrei să vii la Atelierul de Actorie. Taxa de participare este de 300 de lei, iar întâlnirile au loc la sediul Fundației Calea Victoriei, pe strada Popa Soare, la numărul 40, etajul 1.

Uite încă o sursă de informare, dacă vrei să te lămurești ce-i cu acest atelier. Îți povestește chiar lectorul, Simona Năstase:

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Ticul pe 2 septembrie 2017 21:02
Foarte frumos! Să fi fost în București, tare mi-ar fi plăcut să particip.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells